Prima cercetare care evidenţiază contribuţia esenţială a românilor la moştenirea arhitecturală de care dispune astăzi oraşul Cernăuţi.
Un album impresionant realizat de patru arhitecţi şi un istoric arhivist din Bucureşti şi Chişinău, primul pe acest subiect în limba română şi editat în România în condiţii grafice excelente, în limbile română şi engleză. Perioada la care se referă este relevantă – între 1860, anul când Bucovina s-a desprins din administraţia Galiţiei, devenind o unitate teritorială separată în cadrul Imperiului Habsburgic, capitală a Ducatului Bucovinei, până la ocuparea ţinutului de către Uniunea Sovietică, în iunie 1940. Între cele două date, s-a aflat şi perioada 1918 -1940, când Bucovina a devenit provinciei a Regatului României. Un capitol vorbeşte despre arhitectura interbelică; un altul despre arhitectura din perioada administraţiei austriece; sunt prezentate pe larg diferite institute de cult sau clădiri reprezentative ale orașului.
Este şi prima cercetare care evidenţiază contribuţia esenţială a românilor la moştenirea arhitecturală de care dispune astăzi oraşul Cernăuţi, denumit în perioada austriacă „Mica Vienă”, iar în cea interbelică „Micul Paris”. Criticul cernăuţean Ştefan Broască sublinia, de altfel, că „nu arhitectura europeană imprimă oraşului nostru acel aspect inconfundabil, fermăcător şi unic, recunoscut de toată lumea, ci cu totul altceva, adică particularităţile spaţiului geografic, cele culturale şi de civilizaţie ale oamenilor care au populat această zonă etnografică şi care timp de jumătate de mileniu nu a reprezentat decât Ţara de Sus a Moldovei, pentru ca mai târziu, odată cu ruperea ei de la matcă de către Austria, să se interfereze cu alte elemente – iniţial german (imperial-colonial), iar mai târziu – rutean şi evreiesc. (…) Fondul imobiliar de dimensiuni mari (administrativ, rezidenţial), dar şi cel de dimensiuni mai reduse (vile) din prezent al centrului istoric al Cernăuţiului a fost construit în proporţie de circa 60 la sută în perioada austriacă şi 40 la sută în perioada interbelică. Raportată la intervalele de timp, această proporţie nu este în favoarea celei de-a doua perioade care a fost în realitate deosebit de redusă – 12-15 ani, exceptând anii 20 şi cei ai crizei economice mondiale ce au afectat foarte mult şi România, faţă de un secol şi mai bine al stăpânirii austriece. Dar mai trebuie să avem în vedere că grosul edificiilor din perioada interbelică revine ultimului deceniu, deoarece anume în acest interval de timp s-au ridicat cele mai importante edificii, emblematice şi definitorii pentru arhitectura actuală a oraşului, expuse în album cu lux de amănunte. O serie de edificii importante din perioada respectivă sunt inspirate direct din modele bucureştene şi alcătuitorii albumului ne oferă exemple revelatorii în acest sens postând atât pozele acestora, cât şi ale replicilor cernăuţene (Căminul Preoţesc, bunăoară, şi Primăria din Bucureşti, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi Biblioteca Universităţii din Cernăuţi).”
