România, Polonia, Ungaria și Moldova, interesate de facilitățile de stocare a gazelor naturale din Ucraina

z1499938211a237i

România, Polonia, Ungaria şi Republica Moldova ar putea fi interesate de facilităţile de stocare a gazelor naturale din Ucraina.

„Vecinii noştri şi-ar putea arăta interesul pentru facilităţile noastre de stocare. În special Polonia a anunţat că intenţionează să-şi extindă propriile sale facilităţi de stocare. Şi Republica Moldova, România şi Ungaria au necesităţi similare. Avem oportunităţi semnificative legate de infrastructură care nu sunt pe deplin utilizate în prezent”, a afirmat Serghii Makohon, directorul general al operatorului sistemului de transmisie a a gazelor naturale din Ucraina (GTSO).

Oficialul susţine că facilităţile de stocare a gazelor naturale din Ucraina sunt cele mai mari din Europa, dar în prezent este utilizată mai puţin de 50% din capacitatea lor.

„Dezvoltarea cooperării regionale ar trebui să devină una dintre priorităţile politicii energetice ucrainene în următorii ani”, a declarat Makohon.

În decembrie, operatorii sistemelor de transport al gazelor naturale din România şi Ucraina au semnat un acord de interconectare care permite furnizarea gazelor din Turcia şi sudul Europei către Ucraina şi Republica Moldova. (S.B)

Добавить комментарий