Moştenitorul tronului britanic, prinţul Charles, infectat cu COVID-19

FILE PHOTO: Britain's Prince Charles looks on during a visit to the London Transport Museum, in London, Britain March 4, 2020. Victoria Jones/Pool via REUTERS/File Photo

Prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic, a fost testat pozitiv pentru coronavirus, a anunţat biroul său de presă de la Clarence House, potrivit Reuters şi PA, transmite Agerpres.

Prinţul Charles, fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a, are vârsta de 71 de ani.

„Prinţul de Wales a fost testat pozitiv cu noul coronavirus”, a precizat Clarence House într-un comunicat.

„Prezintă simptome uşoare, starea sa de sănătate generală este bună şi a lucrat de acasă în ultimele zile, ca de obicei”.

„Ducesa de Cornwall a fost de asemenea testată, dar nu are virusul”, a mai precizat Clarence House. Prinţul Charles şi soţia sa, Camilla, se află în autoizolare la reşedinţa lor din Scoţia.

„Nu se poate stabili de la cine a luat virusul prinţul Charles, având în vedere numeroasele întâlniri pe care le-a avut pentru a-şi duce la îndeplinire îndatoririle sale publice în ultimele săptămâni”, potrivit comunicatului citat.

Добавить комментарий