Sinceritatea scrisului lui Nicolae Spătaru

13996245_2099375243621889_4928407958629323355_o

Zilele acestea, la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți a avut loc lansarea volumului de proză scurtă „Îngerașul purta fustă mini” de Nicolae Spătaru.

Trebuie să spunem de la bun început că nu a fost o simplă lansare de carte. Ecoul evenimentului este îndreptat și spre Iași, și spre Chișinău, iar epicentrul a fost ales nu întâmplător Cernăuțiul. Autorul, Nicolae Spătaru, este originar de pe plaiurile noastre, din Horbova Herței. Aici a debutat ca poet și, iată, după atâția ani și zece cărți de poezie, a revenit în orașul studen­țimii sale cu primul volum de proză scurtă. Cartea „Îngerașul purta fustă mini” a văzut lumina tiparului la o editură din Iași, iar scrisă a fost, după cum a recunoscut însuși autorul, la ceas târziu de noapte la Chișinău. Oa­menii de litere din Bucovina, care cunosc bine scrisul lui Nicolae Spătaru încă până la debutul său editorial în 1992, au primit cu admirație și sinceră bucurie proza acestui autor, care, după cum au reușit deja să menționeze unii critici, „reînvie o lume apusă a satului românesc”. Preșe­din­tele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, Ilie Tudor Zegrea, a constatat că…
– …Nicolae Spătaru are vână de prozator. Stăpânește fraza, narațiunea. Proza sa se citește destul de lejer, se vede că autorul stăpânește cu­vântul.
Criticul literar Ștefan Hostiuc a conchis: cartea de proză a lui Nicolae Spătaru este scrisă foarte bine, în ea există filonul mistic care se supune unei pane măiestre. Or, Nicolae Spătaru mâ­nu­iește o asemenea pană. De fapt, autorul și-a dorit o lansare a cărții sale anume la Cernăuți, ceea ce a devenit posibil datorită Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, îndeosebi lui Vasile Tărâțeanu, poet și membru de onoare al Academiei Române. Nicolae Spătaru a recunoscut:
– Ceea ce fac eu, o fac sincer. Prietenii mi-au spus că personajele mele au o libertate totală. Zic că e foarte bine. Menirea mea e să le dau „cei șapte ani de acasă” – mai departe ei se descurcă. Și gândirea mea despre proză este la fel…
Văzându-se cu prima sa carte de proză în mână, scriitorul Nicolae Spătaru simte necesitatea dialogului cu cititorii, căci numai astfel va afla dacă „nopțile sale nedormite” au avut un rost. Rostul de a-i face pe oameni prin cuvânt mai buni și mai curați sufletește.

Добавить комментарий