Conform datelor statistice furnizate la nivel naţional, absolvenţii şcolilor din regiunea Cernăuţi care au participat la evaluarea externă independentă au obţinut rezultate foarte slabe la proba de limba şi literatura ucraineană. Aflată într-o vizită de lucru la Cernăuţi, ministrul Educaţiei, Lilia Grynevyci, a declarat că are o explicaţie cu privire la situaţia creată.
Anume minorităţile naţionale sunt de vină pentru că însuşesc foarte greu limba ucraineană. „Eu înţeleg originea problemei. După opinia mea în şcolile ucrainene unde studiază minorităţile naţionale şi alte grupuri lingvistice limba ucraineană este însuşită cu multe dificultăţi”, a explicat L. Grynevyci. În acelaşi timp, ministrul vine cu o soluţie care poate avea consecinţe neprevăzute pentru şcolile cu predarea în limba română. „Personal, cred că ar trebui să creştem numărul de ore la limba şi literatura ucraineană, precum şi calitatea predării limbii şi literaturii ucrainene. În mod practic, aceşti copii fără o pregătire lingvistică bună au şanse reduse de a fi admişi la o instituţie de învăţământ superior. Este o problemă specifică regiunii Cernăuţi care urmează să fie soluţionată”, a conchis ministrul L. Grynevyci.
Cu titlu de experiment, pe lângă sporirea orelor de ucraineană în şcolile cu predarea în limba română ar putea urma şi introducerea predării altor discipline tot în limba de stat. Oficialii din cadrul Ministerului Educaţiei nu au o strategie naţională de integrare a minorităţilor, iar aceste „experimente” pot stârni valuri de proteste din partea minorităţilor. Nu-i normal să pui în aceeaşi situaţie un copil român cu unul ucrainean, în condiţiile în care primul vine la şcoală cu noţiuni foarte vagi de limbă ucrainană. E nevoie de programe şi manuale diferenţiate pentru şcolile minorităţilor. În ultimii 25 de ani s-au tocit noiane de creioane şi s-au consumat cantităţi uriaşe de cerneală scriindu-se tot soiul de depeşe către autorităţile statului despre situaţia şcolilor noastre şi a limbii române. Rezultatele acestor demersuri sunt nule. Nici de această dată liderii societăţilor româneşti din regiune nu au avut curajul să iniţieze o discuţie concretă pe această temă cu ministrul Educaţiei. În schimb, fac spume la gură şi se bat cu pumnii în piept în încercarea de a sensibiliza oficialii din Patria istorică pentru a obţine privilegii financiare. Paradoxal, în timp ce ani la rând guvernul român alocă sute de mii de euro pentru minoritatea românească din regiunea Cernăuţi în şcoli lipsesc abecedarele şi manuale în limba maternă, iar în bibliotecile săteşti Eminescu şi alţi scriitori români importanţi pot fi citiţi doar în grafie chirilică.
În cadrul vizitei efectuate la Cernăuţi, ministrul Lilia Grynevyci, însoţită de ex-premierul A. Iaţeniuk şi de unii parlamentari, a participat la inaugurarea Complexului Instructiv-Educativ „Lider” din Cernăuţi şi la festivitatea de deschidere a noului an universitar.