Unitățile militare ale Gărzii Naționale a Ucrainei continuă colaborarea cu militarii din România. Realizarea proiectelor comune, finanțate de Uniunea Europeană, permite înnoirea și îmbunătățirea utilajelor, echipamentelor și tehnicii pentru militarii Gărzii Naționale, comunică Serviciul de presă al Gărzii Naționale a Ucrainei. „Garda Națională a Ucrainei, din 2014, când a fost creată, își desfășoară activitatea în cele mai importante domenii ale vieții societății: menținerea ordinii publice, păzirea obiectivelor cu o însemnătate deosebită de stat, instituțiilor consulare și reprezentanțelor diplomatice ale statelor străine și luptă împotriva agresiunii armate, care amenință integritatea statului ucrainean. În perioada sa de existență Garda Națională a Ucrainei conlucrează activ cu structuri analogice din țările europene, inclusiv cu Jandarmeria României”, se specifică în comunicat.
Pe site-ul informațional al Gărzii Naționale se menționează că în 2014, în cadrul colaborării între Garda Națională a Ucrainei și Jandarmeria României, a început realizarea Programului operațional comun România-Ucraina 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul european al vecinătății.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com