Vestea cea pe care nimeni niciodată nu vrea să o audă, totuși vine.
În dimineața zilei de 20 mai al anului curent ne-am trezit cu vestea tristă – ÎPSS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a trecut la cele veșnice. Deși știam că e bolnav de această boală a secolului XXI, această epidemie, speram totuși. Ne-am rugat la Dumnezeu pentru însănătoșirea sa. Dar Domnul a vrut să-l ieie acolo sus. Vestea ne-a luat prin surprindere. Cu toate că avea deja peste 90 de ani, speram touși. Dar a fost să fie altfel. De acum încolo se va ruga de acolo de sus pentru noi cei rămași aici, pe pământ.
L-am cunoscut personal cu vreo 15 ani în urmă. A fost o mică întâmplare atunci. Am povestit-o de multe ori pelerinilor mei, dar n-am scris niciodată despre ea.
Ei bine, cum spuneam, cu vreo 15 ani în urmă am sosit la mănăstirea Putna, cu un grup de vreo 6-7 copii, care deveniseră câștigători ai concursului de desene „Sfintele Paști în viziunea copiilior”, organizat de Societatea „Junimea” din Cernăuți. Ne-au ajutat să ajungem pentru câteva zile la Ierusalimul neamului românesc, doamna Eleonora Moldovan, care în acea vreme era Consul la Consulatul General al României la Cernăuți și dl Grigore Timiș, care era în Administrația raionului Hliboca. Le mulțumim și peste ani, pentru acel frumos gest al lor.
A doua sau a trea zi am ajuns la Arhiepiscopia din Suceava. Călugărul care ne însoțea a plecat pentru câteva minute, iar noi am rămas în incinta Arhiepiscopiei. Ni s-a spus că va veni chiar Arhiepiscopul să se întâlnescă cu noi.
Stând așa am observat un bătrânel destul de modest care a ieșit de pe o ușă și ne-a salutat cu amabilitate. I-am răspuns, dar nu i-am acordat prea mare atenție. Era prea modest îmbrăcat, era atât de simplu, că am crezut că este un simplu monarh, sau un lucrător al Arhiepiscopiei. La un moment dat se deschide o ușă și un călugăr i se adresează cu cuvintele „Înalt Prea Sfinția Voastră”. Am înlemnit cu toții. Cum? Acest om nu prea mare de statură, vorba marelui Eminescu …Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port…, e un mare ierarh? Imediat ne-am repezit să-i cerem scuze și să-i sărutăm mâna. A zâmbit și ne-a vorbit cu multă blândețe și sinceritate. Ne-a dăruit la toți cărticele, iconițe, cruciulițe… L-a întrebat pe unul dintre slujitorii de acolo dacă a telefonat la mănăstirea Dragomirna, unde urma să plecăm după vizita făcută aici. Iată așa a fost prima mea întâlnire cu ÎPSS Pimen Suceveanul. Mi s-au întipărit pentru totdeauna în memorie blândețea, sinceritatea, modestia, amabilitatea sa. Am cunoscut în zecile de pelerinaje pe care le efectuăm de-a lungul anilor, mulți Ierarhi de diferite ranguri, dar un asemenea slujitor al bisericii, mai rar întâlnești.
Cu câțiva ani în urmă veneam la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, dar și la biblioteca județeană, într-o vizită particulară cu o prietenă de a mea. Am fost din nou la Arhiepiscopie, i-am adus personal Înaltului Ierarh al Bucovinei, în dar și câteva cărți de ale mele proprii. Am fost și translatoare pentru prietena mea care nu cunoștea limba română, dar a ținut neapărat să vorbească cu Arhiepiscopul. Am primit în dar mai multe cărți, calendare, iconițe, acatiste..
Tot cu mai mulți ani în urmă când am venit pentru prima oară la mănăstirea Sihăstria Putnei, călugărul care ne-a fost ghid ne-a arătat locul de veci pe care și l-a ales pentru odihnă veșnică ÎPSS Pimen. Un simplu mormânt, o cruce, cu o candelă și un tricolor, aflate pe malul unui pârâiaș, în umbra unor copci, iar alături și o capelă.
De atunci de câte ori venim pe la Putna, căci aici ne oprim la fiecare pelerinaj, venim și la Sihăstria Putnei, mănăstire aflată doar la 3 km de Putna lui Ștefan cel Mare. După ce ne închinăm la cele două mănăstiri, una dintre ele, și anume cea nouă, fiind în numele sfântului Serafim de la Sarov, neapărat îi duc pe toți să vadă acel loc deosebit.
Cu părere de rău de acum încolo nu vom veni la locul ales, dar va fi și mormântul său.
A trăit frumos, deși a trecut prin multe încercări, dar și-a ales și un loc frumos. Un loc simplu, modest – așa cum i-a fost și viața.
Nu ne rămâne decât să ne rugăm bunului Dumnezeu ca să-i așeze sufletul său curat în grădina raiului, iar urmele ce le-a lăsat pe acest pământ vor rămânea ca și faptele-i nemuritioare.
Odihnă veșnică, ÎPSS Voastră. Cât vom trăi vă vom pomeni doar cu vorbe frumoase, cu drag și cu blândețe.
Chiar la primul pelerinaj ce îl vom face după ce această urgie va trece, vom veni cu câteva buchețele modeste de flori la mormântul acela frumos și modest pe care Vi L-ați ales pe când erați în viață.
Drum lin spre înalturi ÎPSS Voastră.
Eleonora Schipor
