Chiar din primele zile ale instaurării dictaturii staliniste în ţinut, „eliberatorii” şi-au început activitatea în direcţia comunizării fostei capitale a Bucovinei istorice. Bolşevicii doreau să-i dea acestui oraş de talie europeană o înfăţişare vădit sovietică. Pe data de 5 iulie 1940, comitetul executiv judeţean Cernăuţi a adoptat componenţa Consiliului orăşenesc Cernăuţi de deputaţi ai oamenilor muncii, alcătuit din 5 persoane, în frunte cu Oleksii Nikitin. În municipiul de pe malul Prutului apar raioanele Lenin, Stalin şi Şevcenko, ca unităţi independente teritorial-administrative. Pe clădirile celor 120 de întreprinderi naţionalizate, pe sediile instituţiilor de stat şi ale organizaţiilor obşteşti sovietice sunt arborate drapele roşii. Faţadele impunătoarelor edificii, care „ridică în slava cerului puterea gândirii umane”, vor fi „împodobite” cu portretele călăilor fostului imperiu al răului şi crimei: Lenin, Stalin, Molotov, Kaganovici, Beria, Bulganin, Malenkov, Kalinin, Voroşilov, Mikoian, Hruşciov. Se fac legăturile telefonice şi telegrafice ale Cernăuţiului cu oraşele Kiev şi Chişinău. În locuinţele cernăuţenilor refugiaţi în România, se stabilesc „veniţii” de la Răsărit. În centrul oraşului va fi instalat monumentul „Steaua Roşie” şi fanfara militară va intona Imnul de Stat al Uniunii Sovietice şi al Internaţionalei Comuniste. Ziua de 28 iunie este declarată zi de sărbătoare în ţinut şi mulţi dintre cei aleşi, „cu chipul prefăcut”, cărora Domnul le-a pus mâna pe creştet, înnobilându-i cu har ceresc, se vor grăbi să proslăvească această dată memorabilă a cireşarului istoric în versuri elogioase, de o rară frumuseţe, dovedind astfel atitudinea lor sinceră şi aportul lor cetăţenesc la grandioasa operă de făurire a socialismului. Numele nemuritor al „marelui Lenin” şi-a făcut apariţia în creaţia populară orală din Ţara Fagilor: „Lenin, minte luminată,/ Ne-a scos la bună dreptate,/ Şi trăim cum se trăieşte,/ Căci avem bună nădejde:/ La geamul ţăranului/ Soarele Partidului/ Luminează şi-ncălzeşte/ Şi soarta ne-o făureşte…”.
Odată cu instalarea administraţiei bolşevice, în actuala regiune Cernăuţi a continuat teroarea roşie îndreptată împotriva populaţiei băştinaşe. Pe data de 17 iulie 1940, este arestat de către reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS funcţionarul Vasile Albota, născut la 1880, în localitatea Nepolocăuţi, azi raionul Chiţmani, cu studii medii de specialitate, fiind acuzat de „activitate subversivă”. Moare în timpul interogatoriilor, la 7 iunie 1942, în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă. A doua zi, trimişii Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS îl pun în lanţuri pe fostul militar, Ion Daşchevici, originar din judeţul Iaşi al României. Tortura a durat doi ani. Încadrându-l în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”, va fi condamnat la moarte, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS din 25 iulie 1942.
Când „cei obidiţi” se bucurau admirând chipurile dragi ale conducătorilor primului stat socialist din lume, iscoadele sovietice căutau cu osârdie „elementele care prezintă un pericol social”. Pe data de 20 iulie, reprezentanţii organelor staliniste de represalii au arestat şase români. Primul care a căzut în mâinile zbirilor regimului totalitar în această zi, este Gheorghe Gheorghiţă, actor la Teatrul Dramatic din Cernăuţi, născut la 1895, în localitatea Tecuci din România. „Asupritorul” primeşte 5 ani de lagăr. Următorul încătuşat devine fostul poliţist, Petru Bilac, născut în 1894, în localitatea Cupca din actualul raion Hliboca (Adâncata). Pe data de 9 decembrie 1940, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la 10 ani de detenţie. Al treilea este ţăranul Silvestru Bojescu, locuitor al satului Carapciu, acelaşi raion, născut la 1899, cu studii primare. Va fi lipsit de libertate pe un termen de 8 ani. Alt ţăran, Dumitru Botă din localitatea Boian, raionul Noua Suliţă, născut în 1893, este condamnat de către Judecătoria Regională Cernăuţi la 10 ani de închisoare „pentru agitaţie antisovietică”.
Pentru descoperirea „duşmanilor poporului”, în a doua jumătate a lunii iulie 1940, în actuala regiune Cernăuţi a pornit o totală urmărire. O bănuială, o pâră mincinoasă a agenţilor era de ajuns ca oamenii nevinovaţi să fie arestaţi, aruncaţi în fioroasele cazemate staliniste, supuşi diverselor metode de tortură şi condamnaţi pentru crime pe care nu le-au săvârşit. Aşa s-a întâmplat cu ţăranul Mihai Costanceanu din Ostriţa Herţei, născut la 1897, poseda studii medii. În ziua de 20 iulie, adică după trei săptămâni de la instaurarea puterii sovietice în ţinutul mioritic, Direcţia regională Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS primeşte un denunţ, prin care se aduce la cunoştinţa organelor comuniste faptul că acest român în perioada interbelică a deţinut postul de primar al comunei Ostriţa. Este arestat şi condamnat la 5 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională „pentru lupta-i activă împotriva mişcării revoluţionare”.
Ultima victimă din acea tristă zi, ferecată în lanţuri, a fost preotul Militan Buzdugan, născut la 1889, poseda studii medii, parohul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, ridicată în 1867, în Corovia, localitate de lângă Cernăuţi. Satul se află încadrat astăzi în componenţa raionului Hliboca (Adâncata). Slujitorul altarului provenea dintr-o familie înstărită de creştini ortodocși, care îşi ţineau legea strămoşilor şi sufletul nevândute. Tatăl său, Ieremia Buzdugan, născut la 1851, din 1878 a fost cantor bisericesc. Viitorul preot şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa într-un mediu familial de credinţă, de tradiţie şi de înalt patriotism, între obiceiurile şi datinile străbune, cu dragoste de Dumnezeu, de Patrie, de Biserică, de tot ce-i pur, de tot ceea ce viaţa, familia, educaţia şi cultura izvorau din Atotcreator. N-a căzut pe placul „eliberatorilor” acest „element care prezintă un pericol social”. Este întemniţat în straşnica închisoare enkavedistă cernăuţeană. Interogatoriile au durat 9 luni. Pe data de 7 aprilie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 8 ani de detenţie. Această fărădelege a demonstrat băştinaşilor meleagurilor carpatine că statul-ateu socialist a început o luptă aprigă împotriva religiei. Staliniştii se temeau de rugăciune.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
