Memoriile foştilor ilegalişti conţin informaţii preţioase referitoare la instaurarea puterii staliniste în actuala regiune Cernăuţi. Datorită lor a devenit cunoscut faptul că primul tanc sovietic şi-a făcut apariţia în centrul Cenăuţiului, lângă Primăria oraşului, la ora 17 a zilei de 28 iunie 1940. Tanchiştii au fost întâmpinaţi cu bucurie de către membrii comitetelor ţinutale ilegale Bucovina ale Partidului Comunist Român şi Uniunii Tineretului Comunist, care în perioada interbelică au dus o luptă aprigă împotriva „asupritorilor”: Bernard Kaţ, Sara Grinberg (Podolean), Anton Godeac, A. Soroftei, Kurt Fainer, Vasyl Markovski, S. Zighelboim, Dmytro Rusnak, A. Voloh, M. Şaier, Mykola Pavliuk. La rugămintea „eliberatorilor”, Bernard Kaţ s-a căţărat cu mândrie pe maşina blindată a bolşevicilor, devenind călăuza ostaşilor Armatei Roşii în drumul lor spre aeroportul din Cernăuţi, unde se aştepta aterizarea avioanelor sovietice cu oaspeţii din Kiev.
La ora 22 a aceleiaşi zile memorabile, la Cernăuţi au sosit reprezentanţii Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, în frunte cu Ivan Gruşeţki, viitorul primul secretar al comitetului judeţean Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei. Trimişii partidului s-au întâlnit cu sus numiţii tovarăşi, pentru a căpăta informaţiile necesare despre atitudinea băştinaşilor faţă de evenimentele istorice care au început pe meleagurile bucovinene. Foştii ilegalişti au adus la cunoştinţa oaspeţilor că unităţile militare române, organele poliţiei şi jandarmeriei, precum şi mulţi proprietari ai diverselor întreprinderi au părăsit Cernăuţiul, care în prezent se află în mâinile „gărzilor roşii”, organizate de către activiştii locali. Totodată, s-a relatat că închisoarea cernăuţeană a fost luată cu asalt, porţile şi uşile ei sunt deschise, iar deţinuţii eliberaţi s-au împrăştiat pe la casele lor.
Ivan Gruşeţki le-a mulţumit foştilor ilegalişti pentru activitatea rodnică depusă pe făgaşul servirii idealurilor socialiste timp de două decenii şi i-a rugat să fie alături de noua conducere a ţinutului, acordând ajutorul necesar în atingerea obiectivelor planificate. „Aceste persoane de nădejde” au constituit o importantă sursă de date informative în privinţa descoperirii noilor „duşmani ai poporului”. Cu aportul lor nemijlocit, în ultima decadă a lunii iulie 1940, vor fi arestaţi zece oameni nevinovaţi, fiind incluşi de către organele staliniste în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”.
La 21 iulie este încătuşat ţăranul Dumitru Bosovici din Boian, raionul Noua Suliţă, născut în 1892, cu studii medii incomplete, primeşte 5 ani de lagăr, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS din 7 aprilie 1941. Tot în aceeaşi zi, va fi ferecat în lanţuri fostul secretar al Primăriei comunei Mahala, Vasile Antonescu, născut la 1898. Pe data de 5 noiembrie 1940, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la 6 ani de detenţie. Moare într-un lagăr stalinist de muncă corecţională pe data de 11 aprilie 1942. Împreună cu fostul secretar, este arestat ţăranul Toader Dascaliuc, în privinţa căruia organele staliniste de represalii primesc un denunţ despre faptul că acest român în perioada anilor 1938-1940 a deţinut un post în cadrul Primăriei comunei Mahala, „ruinând astfel starea materială a săracilor”. Îşi va pierde libertatea pentru trei ani, fiind întemniţat în lagărul bolşevic din oraşul Vorkuta, Republica Komi a Federaţiei Ruse. Următorul „asupritor” este ţăranul Silvestru Bileţchi din Oprişeni, actualul raion Hliboca (Adâncata), cu studii primare, născut la 1897, pedepsit cu 5 ani de închisoare. Tot în ziua de 21 iulie, satrapii comunişti au bătut cu putere în uşa casei ţăranului Vasile Budeanu, născut în 1898, în localitatea Pilipăuţi, fostul judeţ Dorohoi al României. Mâinile lui dornice de muncă sunt puse în cătuşe. Fiind acuzat de faptul că în perioada interbelică a fost, chipurile, „agent secret al securităţii române”, având misiunea să descopere „elementele revoluţionare”, este condamnat la 8 ani de detenţie şi întemniţat într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă. Alt ţăran, Ion Cojocaru, care a venit pe lume în 1881, în localitatea Cotiujeni din Basarabia, poseda studii primare, locuitor al oraşului Cernăuţi, intră în mâinile enkavediştilor la 22 iulie, fiind condamnat la 8 ani de detenţie. Funcţionarul Zaharie Barabuţa, născut la 1894, în localitatea Crasna, azi raionul Storojineţ, va fi aruncat după gratii pe data de 25 iulie. Primind 5 ani de temniţă, se stinge din viaţă în ziua de 31 decembrie 1941, în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă. La 27 iulie este arestat de reprezentanţii regimului totalitar ţăranul Constantin Gafu din satul Molniţa, raionul Herţa, născut în 1891, poseda studii primare. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi fostul imperiu sovietic, românul va fi transferat în regiunea Sverdlovsk, unde închide ochii pentru totdeauna în ziua de 16 martie 1942. Au rămas fără mângâierea tatei cinci copilaşi. Ţăranul Alexa Lunic, care a văzut lumina soarelui în 1895, în localitatea Marşinți, fostul judeţ Hotin al Basarabiei, locuitor al satului Pilipăuţi, actualul raion Herţa, nimereşte în mâinile călăilor stalinişti la 30 iulie 1940. Pe data de 26 februarie 1941, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl condamnă la 10 ani de detenţie „pentru activitate de spionaj”. Moare într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă.
Activitatea organelor sovietice de represalii era îndreptată în direcţia nimicirii reprezentanţilor claselor sociale considerate a fi purtătoare a valorilor societăţii burgheze, fiindcă ei erau o piedică în construcţia socialistă. Moşierul Mihai Oprea, care a venit pe lume la 1890, în municipiul Bucureşti, locuitor al satului Mamorniţa (în prezent Mamorniţa-Vama), raionul Herţa, cu studii superioare, este arestat de trimişii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS în ziua de 21 iulie 1940. Pe data de 8 octombrie, acelaşi an, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la moarte. Sentinţa va fi executată la 12 februarie 1941. A rămas cu inima sfâşiată de durere scumpa lui soție, Alexandrina. Cele 75 hectare de pământ vor fi naţionalizate. Românul a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Cernăuţi la 29 aprilie 1992.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
