Interviu cu fostul director al Casei de cultură din Costiceni, raionul Noua Suliță, Andrei Colac, care mulți ani la rând a activat împreună cu legendarul Toader Captar
–Domnule Andrei, Dumneavoastră ați activat timp de 35 de ani în postul de director al Casei de cultură din Costiceni. A fost o perioadă nemaipomenită pentru dezvoltarea culturii în această localitate din Valea Prutului.
– Este o coincidență fericită. Am început să lucrez în domeniul culturii în 1959. Alături de mine era vestitul lăutar Toader Captar. El cânta la mai multe instrumente muzicale – acordeon, nai, fluier, ocarină. La vioară l-a învățat să cânte preotul din Vancicăuți, Ion Chiriac. Toader Captar, cu har divin de lăutar, a urmat niște cursuri la Cernăuți și chiar a cântat în orchestra Teatrului cernăuțean. Apoi, până la pensionare, a fost conducător artistic neschimbat la Casa de cultură, obținând și titlul onorific de „Lucrător emerit al culturii din Ucraina”.
– Iar cel mai important este faptul că de numele lui Toader Captar este legată Orchestra de instrumente populare „Izvoraș”.
– Orchestra a fost creată în 1948, deci când am început să lucrez la Casa de cultură ea era deja cunoscută, iar Toader Captar – conducătorul ei. În acea perioadă se acorda o atenție deosebită culturii. Mai în fiecare localitate din raionul nostru erau fanfare, coruri. Și la Costiceni a fost un cor, alcătuit din 50 de persoane, avându-l ca dirijor pe Stepan Sabadaș, viitorul compozitor ucrainean. Atunci era și o lege – 2 la sută din venitul gospodăriei agricole locale erau direcționate pentru dezvoltarea culturii. Eram chemat la cârmuirea colhozului și mi se spunea că ni s-au repartizat atâția și atâția bani pentru necesitățile culturii. Din anul 2002 conducător al Orchestrei de instrumente populare „Izvoraș” a devenit Vladimir Șeremet și, iată, împreună cu el am fost la Chișinău și am cumpărat pe „banii colhozului” instrumente muzicale și costume pentru artiștii amatori. Orchestra „Izvoraș” a fost și este un adevărat izvor de bucurie sufletească și de frumos. Fiind de acum pensionar, i-am scris istoria și chiar așa am întitulat-o.
–Prin anii 70 în fiecare localitate nouăsulițeană era o mare sărbătoare când veneau cu concertul „lăutarii lui Captar”. Într-adevăr, după cum ați spus, orchestra era un izvor de bucurie sufletească…
– Orchestra „Izvoraș” era prezentă peste tot. Nu era sărbătoare în raion sau la regiune să nu fie invitați muzicanții din Costiceni. Ea nu și-a pierdut din popularitate nici acum, dar evoluează mai rar. Oamenilor nu le arde de cântec, dar, totuși, cântecul ne luminează sufletele.
– Lucrătorilor culturii de astăzi le vine să activeze în condiții cu mult mai grele decât erau pe timpul când dețineați postul de director al Casei de cultură.
– Aveți dreptate. Nu-i invidiez pe actualii lucrători ai culturii din localitățile sătești. În satele noastre au rămas mai puțini tineri. Familii întregi au plecat la câștig peste hotare. Cu cine și pentru cine să lucrezi? – iată întrebarea pe care mi-aș pune-o astăzi, dacă aș fi lucrător al culturii. Tot timpul cât am fost director al Casei de cultură m-am preocupat de organizarea odihnei tineretului, de organizarea acțiunilor culturale și știu ce înseamnă pentru un lucrător al culturii susținere și interesul sătenilor față de viața culturală. Sunt de mai mulți ani la pensie, dar nu pot fi indiferent de ceea ce se întâmplă în viața culturală. M-a întristat foarte mult faptul că la vecinii noștri, în Comunitatea Teritorial Unită Mămăliga au fost închise bibliotecile. Bibliotecile din toate cele șase sate care fac parte din comunitate și nu se știe când ele vor începe să funcționeze. Lipsa de bani sărăcește nu numai instituțiile culturale, ci și sufletele oamenilor. Totodată, mă bucură că rândurile entuziaștilor vieții culturale nu se răresc. Afirmând aceasta mă gândesc, în primul rând, la doamna Sofia Roșca de la Marșinți, care a organizat un ansamblu folcloric atât de minunat. Iată, nu demult am publicat în ziarul raional un articol despre cartea ei de versuri. M-a sunat imediat și mi-a mulțumit. Entuziasmul a fost prezent mereu în viața culturală.
Nu regret că mi-am consacrat viața slujirii culturii neamului nostru. Așa procedează și fratele meu,Toader Colac, vestit etnograf de la Chișinău, autorul a peste 25 de cărți. M-am ținut cu bărbăție pe frontul cultural, luptând pentru îmbogățirea spirituală a oamenilor, pentru menținerea frumoaselor tradiții ale poporului nostru.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
