Istoricul zilei: 24 iulie — Emil Botta: actor-poet și poet-actor

La 24 iulie 1977 s-a stins din viață poetul, prozatorul și actorul român, Emil Botta.
Emil Botta s-a născut la 15 septembrie 1911 în Adjud. Clasele primare le face în localitatea natală, dar la 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. În perioada 1929-1932 urmează Conservatorul de Artă Dramatică din București. După mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie revine în capitala României și devine actor al Teatrului Național din București. La acest teatru, al cărui angajat avea să fie mai mult de două decenii, a debutat în 1938 în spectacolul „Suferinţele tânărului Werther”, după Goethe, şi s-a bucurat de mare succes. Apoi i se încredințează roluri de excepție: Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc.
Despre Emil Botta se spune că a fost actorul-poet şi poetul-actor, artistul cu priviri albastre, rob al fantasmelor, născut pentru a scruta ce e dincolo de graniţa existenţei omeneşti şi de frontiera vieţii „reale”. Aceasta a fost profesiunea lui de credinţă, aşa cum el însuşi o exprimase devreme, în 1930, aşa cum avea să rămână până la sfârşit.
Atât în poezie, pe care a trăit-o şi a scris-o neîntrerupt, până în ultima clipă, cât şi în teatru, unde s-a impus uşor, de la sine, Emil Botta a fost un călător dincolo, un artist din categoria posedaţilor, un creator irepetabil. Asta s-a dovedit a fi încă din 1929, anul debutului său ca poet în revista lui Tudor Arghezi „Biletele de papagal”, şi anul înscrierii la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, până în 1977, anul morţii, precum şi în posteritate. Ca actor, a fost remarcat încă din spectacolul „Maya” de Simon Gantillon, la „Teatrul Liber”, chiar în 1932, când a absolvit Conservatorul.
Poetul și actorul Emil Botta s-a alăturat formaţiei „13+1″, grupare de avangardă din București, condusă de G.M. Zamfirescu. A jucat în piese de toate felurile. Contaminat de spiritul nonconformist al timpului, de dorinţa de autenticitate în tot şi în toate, se alătură congenerilor Eugen Ionescu, Emil Cioran, Pericle Martinescu, Horia Stamatu etc. – un grup de tineri intelectuali ce vor un alt fel de artă şi cultură, căruia el îi dă numele autoironic de „Corabia cu Rataţi”. În vara lui 1936 Emil Botta a jucat pe Calea Griviţei, la Marconi, sub bagheta lui Sică Alexandrescu, în stagiunea estivală, care echivala cu retragerea teatrului din centru la periferie. Şi doar un an mai târziu câştigă o distincţie vitală pentru scriitori – Premiul pentru poezie al Editurii Fundaţiei pentru Literatură şi Artă „Regele Carol al II-lea”, pentru un volum de neasemuit din literatura română, cu un titlu de neuitat „Întunecatul april”.
În 1951 actorului Emil Botta i s-a conferit titlul de artist emerit. Dar după 1958 primeşte roluri din ce în ce mai puţine în teatru și din ce în ce mai multe în film. S-a filmat în „Viaţa nu iartă”, „Erupţia”, „Când primăvara e fierbinte”, „Paşi spre lună”, „Răscoala”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Reconstituirea”.
Emil Botta a fost o fiinţă omenească mereu mai aproape de cer şi mai departe de pământ. Un om şi un artist mistuit de „un dor fără saţiu”, care este chiar titlul unuia dintre volumele cu care și-a făcut loc în istoria poeziei. Iar moartea, ca tot ce i s-a întâmplat actorului şi omului Emil Botta, a fost şi ea „de pe altă planetă”. Emil Botta s-a stins în dimineaţa zilei de duminică 24 iulie 1977, din cauza unui stop cardiac. Şi-a dat sufletul liniştindu-l pe medicul de alături: „Mă simt foarte bine”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com