Din letopisețul spiritual al neamului: pagini uitate
Vara aceasta s-au împlinit o sută de ani de la trecerea în nemurire a lui Zaharia Voronca, slujitor al altarului și al idealurilor neamului românesc din Bucovina din a doua jumătate a secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea.
Cartea lui Zaharia Voronca „Mihalcea şi neamurile boiereşti ce au stăpânit-o” (1912) conţine preţioase date istorice. Totodată, autorul descrie cum arătau la acel început de veac localităţile din jurul Mihalcei şi Cernăuţiului. Din Mihalcea se vede bine dealul Ţeţina, unde pe timpuri se afla un turn de pază, de unde prin focuri se dădea de ştire în Ţara Moldovei că asupra ei vine oaste tătară. Este semnificativ faptul că în a doua jumătate a secolului al XX-lea în acel loc a fost ridicat turnul de televiziune. Iar parohul bisericii din Mihalcea, Zaharia Voronca, ne spune despre Ţeţina că „pe vârful acestui munte se văd încă ruinele unui mare castel de zid masiv, care însă tot pierd mereu din dimensiune. Unii susţin că castelul, care prin un drum boltit subteran să fi comunicat cu cetăţuia din care se află încă urme pe o poiană de lângă hotarul Mihalcii, ar fi fost zidit de Aulus Severus Coecina, guvernatorul Moesiei, pe la anul 6 după Hristos, care ar fi purtat 40 de războaie de-a lungul Dunării, sau de Aulus Alienus Coecina, renumit ostaş roman pe la anul 75 după Hristos”.
Zaharia Voronca se referă şi la un eveniment istoric de la începutul secolului al XVIII-lea. „La Ţeţân a fost o bătălie în anul 1709 între regele Suediei Carol al XII-lea şi între ruşi, scrie autorul „Mihalcei”. Carol al XII-lea, fugind după înfrângerea ce o suferise la Poltava, fu ajuns de Petru cel Mare lângă Ţeţân. În lupta dată aici căzu foarte multă oaste şvedeză”.
Nu ştim în ce măsură istoricii s-au referit la cartea lui Zaharia Voronca, însă intenţia lui de a ne prezenta localităţile din zonă merită atenţia etnografilor. Iată ce scrie el despre suburbia Roşa a Cernăuţiului: „Biserica şi şcoala din Roşâşa, precum şi tot raiul acelei comune, cât se vede din această vale, apar în altă lumină, cu un aspect mai gingaş, mai visător, văzut mai ales pe achindii, în lumina unei frumoase zile de primăvară, când verdeaţa frunzişului e mai intensivă şi floarea vegetaţiei mai învioşitoare”.
Citim mai departe din cartea lui Zaharia Voronca „Mihalcea şi neamurile boiereşti ce au stăpânit-o”. Autorul afirmă că barierei şoselei ce duce de la Cernăuţi spre Mihalcea „îi zic rohătca , fiindcă are o cumpănă ca la fântâni, un stâlp, care închizându-se, opreşte trecerea în oraş a carelor până ce nu plătesc 6 criţari de o vită înhămată sau înjugată. Înainte de a fi ajuns însă pe creştetul dealului rohătcii, ne oprim, şi întorcându-ne faţa îndărăt, vedem o panoramă deosebit de frumoasă, de ast dată însă nu de ţară, ci de oraş: târgul cu clădirile pe toată întinderea de la Vest spre Ost. Din regiunea unde coasta răsăriteană a Ţeţânului se cufundă în râpile priporoase ale pârâului Clocucica… Din regiunea aceasta aşa dară aflătoare în apropierea Prutului, lângă trecătoarea istorică Lenţeşti sau Lencăuţi, unde se află acum două poduri de fier, unul pentru care şi oameni, iar altul pentru calea ferată, se ridică ţanţoş o spinare de deal destul de mare, care poartă pe partea sa cea mai înaltă zidire monumentală, reşedinţa mitropolitului ortodox-oriental; iar de aici se întinde şi se lărgeşte spre Ost şi spre Sud oraşul propriu zis până când se pierde în câmpiile Orecei, ale Ceahorului şi ale Cuciurului Mare. Dealul cu edificiul reşedinţei se numea până acum 20 de ani „Dealul Dominic”.
Viguros ca un stejar, Zaharia Voronca a fost ferm în credinţa creştină şi în servirea idealurilor naţionale ale românilor. El a comparat neamul său de la poale de Carpaţi cu un stejar, cu rădăcini adânci în istorie şi lipsit de coroană de către regimuri străine. Aşa a dorit să-i fie şi crucea de la mormânt din cimitirul vechi din Cernăuţi, unde îşi dorm somnul de veci mari bărbaţi ai neamului românesc din Bucovina. Între stejarul din piatră de la mormântul lui Zaharia Voronca şi stejarul secular al lui Ştefan cel Mare din Codrii Cosminului există o legătură spirituală şi semnificativă pentru toţi românii din ţinutul nostru. Să ne cunoaştem rădăcinile din negura istoriei şi coroana ce tinde spre seninătatea credinţei şi spre sferele eternităţii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com