Grigore Gherman iubește folclorul, frumosul și consideră că este dator să ducă mai departe obiceiurile moștenite din bătrâni. Se îndeletnicește cu cântul popular, o perlă a culturii noastre românești, încă de mic.
De darul primit de la Dumnezeu, vocea, s-a îngrijit susținând spectacole de pe la 8-9 anișori pe pragul unei case a unei rude, acompaniat de o vecină. Nu aveau microfon și nici mulți spectatori, ceea ce nu l-a împiedicat ca la 12 ani, atunci când lucrurile au devenit serioase, să bucure un public măreț, adevărat și să-și arate toate aptitudinile muzicale în fața lui. În momentul prezent este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de muzică populară.
Dumnezeu a vrut ca drumul tânărului artist să fie presărat de cântece și să străbată lumea în lung și-n lat la braț cu talentul său. A avut reprezentații pe scene din România, cât și peste hotarele acesteia. Cariera aleasă l-a purtat în toate orașele din țară.
A cântat în spectacole cu cei mai mari artiști ai țării: Laura Lavric, Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa, Nicolae Furdui Iancu (în Portugalia), Maria Ciobanu, Irina Loghin, Steliana Sima, Petrică Mâțu, Constantin Bahrin, Constantin Enceanu.
Este absolvent al Facultății de Filologie Română și Clasică din cadrul celebrei Universități Naționale din Cernăuți, dar și fost student la Compoziție Muzică Ușoară din București. Cântă zona dintre Siret și Prut cu hore, bătrânești, huțulcii, rusești, dar și bătute mai moldovenești, dar l-am cunoscut și în emisiuni televizate.
De pe scena „Te cunosc de undeva” pe scena „Elita României”, printre distinși. Să-l cunoaștem, drept urmare. Impresii sincere cu Grigore Gherman, în rândurile de mai jos.
Cum se vede Grigore Gherman prin ochii proprii
Declară că a fost și este cel mai ascultător copil al părinților săi, care s-a format în sânul familiei ținând cont de considerentele puternice și adevărate transmise. A devenit un tânăr plin de viață, care se hrănește cu muzică și trăiește prin ea. Cea de calitate îi ridică vibrațiile și îi dezvoltă sensibilitatea.
A fost învățat să nu supere pe nimeni, să lase mereu loc de un salut, să respecte. A fost sfătuit să ajute cât poate, să fie blând, dar în egală măsură să devină corect și vertical cu oricine se întâlnește în drumul său.
Artistul Grigore Gherman cântă din inimă, se bucură și primește cu sufletul deschis aplauzele primite la scenă deschisă. Mama sa, cât și bunicii i-au insuflat pasiunea pentru cântat. Când era mic, cânta dis-de-dimineață. Murmura zilnic câte un refren și după cum ar spune interpretul, cântecul l-a ales.
Cântărețul Grigore Gherman este tânărul care urcă în scenă și se bucură de muzică și de aplauze, este interpretul care dorește să-i facă pe oameni bucuroși, dacă se poate, să-i facă să uite că, în viață, aceștia au și momente neplăcute, este omul care vede lumină în cântec, nu doar pentru el, ci și pentru semenii lui.
Ce înseamnă muzica pentru Grigore Gherman
Muzica dă viață și veselie tuturor lucrurilor, dă farmec tinereții. Muzica oferă armonie între oameni și este limbajul dintre suflete.
Muzica dă sens vieții lui Grigore Gherman, cu toată frumusețea ei. Îi face viața mai fericită pe lângă celelalte lucruri minunate care i se întâmplă. Gravitează în jurul cântecul popular, i-a devenit cel mai bun prieten.
Muzica populară este pentru românul desăvârșit, adevărat, care nu-și uită originile. Visul ce-l avea de la vârstă fragedă s-a materializat. Dorința sa a fost atât de puternică de a cânta pentru oamenii buni din satul său, încât nu s-a opus nimeni în fața alegerilor sale.
Culmea, cântecul l-a purtat peste mări și țări, de la Cairo la Tenerife, de la Roma la Moscova, de la Singapore la Bali sau Dubai și în alte 25 orașe mari.
Calea i-a fost scrisă. Scena s-a transformat în a doua sa casă. A făcut cunoștință cu ea la 12 ani, unde a cântat într-o orchestra formată din profesori și muzicieni, Valea Prutului. O perioadă s-a retras și a reînceput în 2012 la celebrul Festival Mamaia, unde a obținut Premiul II și două mii de euro, bani care i-au fost de mare folos în realizarea a două melodii și două videoclipuri.
Mulțumiri, tristeți, provocări – toate la un loc au format omul de azi
Muzica populară ne ridică de pe scaune la orice petrecere. Reușește să scoată omul din cotidian de la primul sunet. Muzica populară este o altfel de poveste spusă în lume. Grigore Gherman și-a pus amprenta prin intermediul acesteia la evenimente, emisiuni, concursuri, ba a fost invitat la Sala Palatului să prezinte spectacole mari.
Sunt tineri, speranță ai țării noastre dragi, care luptă alături de potențialul muzical pe care-l au pentru valorile și patrimoniul material. Cântecele folclorice împreună cu portul reprezintă ce ne-au lăsat mai de preț străbunii. Prin glasul său, Grigore bucură sufletele celor ce vin să-l vadă în spectacole, dar în egală măsură aduce lumină în propriul suflet.
A avut de-a lungul carierei sale parte de multe momente care l-au făcut să zâmbească, iar unele sunt de neuitat. Pe de altă parte, a învățat să alunge tristețile de moment.
Nu-l apasă atât de tare întâmplările spontane ce se ivesc în calea sa, cât îl dor necazurile pe care le au cei din jur, mai puțin norocoși: copii orfani, bătrâni singuri, oameni săraci. Dacă ar sta în puterea lui, i-ar ajuta pe toți, fără ezitare.
Una dintre cele mai mari provocări în viață este să fii tu însuți. Lui Grigore îi iese fără niciun dubiu, pentru că niciodată nu și-a dorit să pară ceea ce nu este.
S-a menținut pe oriunde a trecut natural, în schimb, în cadrul emisiunii televizate „Te cunosc de undeva”, a intrat în rolurile tuturor personajelor cu succes și profesionalism. Participarea la cunoscutul show o numește ca fiind cea mai mare motivație pentru a deveni și mai bun.
Impresii despre experiența „Te cunosc de undeva”
Grigore Gherman a fost unicul interpret de muzică populară care a concurat. A fost greu, dar și frumos. A rămas cu amintiri de pus la rană pentru toată viața.
A trecut deja un an de când s-a finalizat ediția, iar oamenii încă-l recunosc pe stradă și este întrebat dacă și în ediția din acest an se află printre participanți.
A fost o experiență de neuitat. O echipă de nota 10. A fost cea mai bună școală artistică pentru mine.
În 15 emisiuni televizate a cântat în 6 limbi, a imitat 14 cântăreți, câștigând două ediții și oferind, de fiecare dată, 1000 de euro unui caz social. Se mândrește cu realizări despre care nu prea dorește să le aducă în față, dar atunci când știe că a putut contribui cu un strop pentru a aduce zâmbete unor semeni, nu neagă că îi strălucește inima de fericire.
Grigore Gherman vorbește despre arta de a fi dascăl
O meserie care nu înseamnă nimic fără emoție, pregătire excepțională și copii frumoși este cea de dascăl pe care artistul o îmbină cu mândrie cu domeniul muzical. Presupune dăruire ca-n muzică, implicare necondiționată și disciplină.
Îl găsim pe interpret și-n ipostaza de profesor de canto și pian. Îl încearcă un sentiment aparte, de nedescris în cuvinte atunci când este în mijlocul celor mici. Sunt blânzi, sunt sinceri, transmit o energie bună în accepțiunea sa.
A fost omul care și-a determinat copiii de la clasă să evolueze. I-a susținut până la Praga și Budapesta. A plecat mai bogat, iar copiii săi cu premii în mână obținute la Moscova și în Italia. A lansat un album pe piață cu cântece populare împreună cu ei.
România este nesecată de talente. România este deosebită. Are copii frumoși care îmbracă în zi de sărbătoare cămăși populare. Grigore Gherman s-ar bucura enorm ca peste 10 ani să-și privească elevii de la clasele de muzică, costumați în straie tradiționale, pe toate posturile tv.
Ce-l bucură în afara scenei
Atunci când stă de vorbă cu timpul, negociază bine și are cauză de câștig în fața lui, citește, ba iese la plimbări cu prietenii sau se relaxează la clapele unui pian.
În afara scenei și noi, interpreții, suntem oameni. Ne place să lenevim, să ieșim în natură, să admirăm un apus de soare, să iubim ca în filme, să luam în brațe o singură persoană care ne aduce liniște și bucurie și cu care ne visăm mergând de mână la bâtrâneți ușoare.
Călătoriile au avut un impact major asupra formării sale și nu doar cele pricinuite de cariera sa. Încheie pentru cititorii Elita României atât de frumos:
Un alt vis de-al meu a fost să văd lumea, oamenii. țările pământului. Văzând orașe mari și îndepărtate, am învățat multe lucruri. Unii trăiesc în sărăcie și sunt fericiți, alții trăiesc în bogăție și sunt triști. Privind oamenii de peste tot, am descoperit că liniștea și iertarea sunt cele mai importante, după iubire, după cântec.
Sursa: elitaromaniei.ro