Din topul ştirilor

8 11 2020 LC TOP 2

Joe Biden a câştigat alegerile prezidenţiale în SUA. Pe viitorul stăpân al Casei Albe deja l-a felicitat Preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski. Mediile ucrainene inserează comentarii pe tema la ce schimbări se poate aştepta Ucraina în rezultatul scrutinului din Statele Unite. Publicaţia online „Evropeiska pravda” presupune că e prea complicat la ora actuală să se vorbească despre aceea cum noul Preşedinte american vede participarea SUA la negocierile cu Moscova referitoare la Donbas. Cu toate că Joe Biden, în timpul campaniei electorale a declarat public că va acorda ajutor militar Ucrainei, inclusiv arme letale, pentru ca ea să se apare de agresiunea rusă. „Succesul Ucrainei va contribui la întărirea securităţii şi stabilităţii în Europa, ceea ce este în interesele Americii”, a accentuat Joe Biden. El a promis să stimuleze guvernul ucrainean, businessul şi societatea civilă în lupta împotriva corupţiei. Aceasta este una dintre priorităţile Preşedintelui Biden în direcţia ucraineană, scrie publicaţia vizată.

***

Buletinele de vot de la Comisia electorală teritorială din Cernăuţi vor fi duse la instanţa judiciară. Acesta estre primul caz în Ucraina, a comunicat reţeaua publică OPORA. S-a precizat că este vorba de documentaţia electorală de la Secţia de votare nr. 730274, situată în satul Cernauca de lângă Cernăuţi, unde majoritatea buletinelor au fost considerate nevalabile.

Alegătorii din Cernauca protestează, cerând ca voturile lor din buletinele nevalabile să fie luate în considerare. Pentru prima dată locuitorii din acest sat, care face deocamdată parte din raionul Noua Suliţă, şi-au dat voturile pentru candidaţii la postul de primar al oraşului Cernăuţi, fiindcă Cernauca a aderat la Comunitatea Teritorial Unită orăşenească.

***

În regiunea Cernăuţi mai toate instituţiile sanitare vor fi pregătite pentru primirea bolnavilor de COVID-19, a comunicat adjunctul şefului ARS Cernăuţi, Natalia Gusak, transmite ASS. Ea a accentuat că situaţia privind îmbolnăvirile de coronavirus se agravează pe zi ce trece şi creşte numărul persoanelor spitalizate: câte 100-120 de persoane zilnic în decursul ultimelor săptămâni. Conducerea regiunii ia măsuri în vederea pregătirii noilor locuri pentru bolnavi.

***

Doi urşi – Alisa şi Timka, care în ultimul an s-au aflat la Centrul de reabilitare pentru animalele sălbatice din Vasilivka, regiunea Zaporijjia, au fost expediaţi în România, transmite Ukrinform. Urşii urmau să fie duşi în ţara vecină încă de cu primăvară, dar a intervenit regimul de carantină. După cum a explicat directorul Centrului de reabilitare, Oleksandr Pylyşenko, urşii sunt în vârstă: Timka are 20 de ani, iar Alisa – 30. În România ei se vor afla în condiţii semilibere, pe un teritoriu cu o suprafaţă de 2 hectare.

Urşii vor călători într-o autospecială. Această călătorie de două zile costă 2000 de euro.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий