A trecut la cele veșnice poetul ucrainean din România, Mykola Korsiuk

corsiuk

Сunoscutul scriitor și poet ucrainean din România Mykola Korsiuk (Nicolae Carsiuc), membru marcant și unul dintre fondatorii Uniunii Ucrainenilor din România, în vârstă de 70 ani, a trecut la cele veșnice, anunță pe pagina de Facebook Uniunea Ucrainenilor din România (Cоюз Українців Румунії), notează Libertatea Cuvântului.

Uniunea Ucrainenilor din România transmite condoleanțe familiei îndoliate şi îşi exprimă profunda compasiune pentru această grea pierdere.

Mykola Korsiuk s-a născut la 30 martie 1950 în satul maramureșean Lunca la Tisa. După absolvirea școlii elementare din localitatea natală a urmat cursurile secției ucrainene a Liceului din Sighetu Marmației, iar apoi a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității București, unde, mai târziu, a funcționat ca lector de literatură ucraineană.

După încheierea studiilor universitare, Mykola Korsiuk a devenit redactor la Editura Kriterion, unde a desfășurat o prodigioasă activitate editorială și a inițiat seria „Biblioteca mică”, adresată elevilor, în care au apărut operele clasicilor literaturii ucrainene.

Începând cu anul 1971 publică unele scrieri în ziarul ucrainean „Veac nou”, precum și în volumele colective „Ecouri solare” și „Primăverile noastre”, debutează editorial în 1972 cu volumul „Urmașii soarelui”, iar în 1973, publică culegerea de povestiri „Răspântii”, distinsă cu premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România.

Au urmat volumele de poezie și proză: „Porțile” (1975), „Subiect pentru o nuvelă” (1977), „Monologul copacului” (1980), „Durerea altora” (1985), „Monologul”, poezii alese (2003), „Oul miracol” (2005), „Nici Dumnezeu, nici oamenii” (2008), volum de proză, pentru care i s-a conferit premiul Uniunii Scriitorilor din România.

Mykola Korsiuk este, de asemenea, autorul volumului de versuri pentru copii „Cartea Iepurașului” (2009). Mai multe creații ale sale au fost traduse în limbile română, germană și maghiară. Mykola Korsiuk a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina, precum și membru al PEN-Clubului ucrainean.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

Добавить комментарий