Din topul ştirilor

4 12 2020 LC TOP 1

În regiunea Cernăuţi aproape că s-a încheiat sezonul agricol. Anul acesta culturile agricole au ocupat 307,6 mii hectare. 40 la sută din masivul respectiv a fost rezervat cerealelor şi leguminoaselor, 20 la sută – soii, 16 la sută – cartofului şi legumelor şi 0,5 la sută – sfeclei de zahăr şi altor culturi, a precizat Serviciul de presă al ARS Cernăuţi. Recolta de cereale constituie circa 600 mii tone, cu 6,5 la sută mai puţin decât cea din anul 2019. De fapt, şi masivul cerealier s-a redus cu 9,7 mii hectare. De asemenea, au fost recoltate 600  mii tone de cartofi, iar recolta de sfeclă de zahăr este de 75,5 mii tone. Din cauza condiţiilor nefavorabile, cerealierele de toamnă pentru recolta din anul viitor au fost semănate pe o suprafaţă de 53,1 mii hectare, ceea ce constituie 87 la sută din suprafaţa planificată. Starea semănăturilor este bună şi satisfăcătoare.

***

Comunităţile Teritorial Unite din regiune trebuie să asigure dezvoltarea culturii. Această teză a cost confirmată la consfătuirea, desfăşurată sub conducerea adjunctului şefului ARS Cernăuţi, Irina Isopenko. Funcţionara a subliniat că este foarte important ca până la 1 ianuarie 2021 comitetele executive ale Comunităţilor Teritorial Unite să creeze subdiviziunile de structură sau să determine persoanele responsabile pentru politica de stat în domeniul culturii, păstrării patrimoniului cultural, naţionalităţilor şi religiei. De asemenea, urmează să fie aprobată lista serviciilor culturale, care vor fi prestate în Comunităţile Teritorial Unite.

***

Pe frontispiciul Catedralei Mitropolitane Pogorârea Sfântului Duh din Cernăuţi a început reînnoirea vechii inscripţii  „Unul în trei ipostasuri Dumnezeu”. Literele scoase pentru a fi renovate au aşteptat aproape trei decenii pentru a fi plasate în locul lor firesc – pe faţada uneia dintre cele mai frumoase catedrale ortodoxe din regiunea noastră. Societăţile naţional-culturale româneşti s-au adresat nu o dată Episcopiei din Cernăuţi în ceea ce priveşte instalarea inscripţiei. Mitropolitul Cernăuţiului şi Bucovinei, Meletie, a răspuns pozitiv la cererea românilor ortodocşi din ţinut.

***

Cu doi ani în urmă, la 12 septembrie 2018, cu participarea Mitropolitului Cernăuţiului şi Bucovinei, Meletie, a fost pusă piatra de temelie a Bisericii cu hramul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Crasna. În momentul de faţă se încheie ridicarea pereţilor. În curând, cu eforturile enoriaşilor şi a protoiereului Ilie Gherman, vor începe lucrările de construcţie a cupolei.

***

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Carolina de Nord au enumerat produsele, în stare să reducă activismul fermenţilor de coronavirus, transmite Ukrinform cu referire la ediţia Frontiers in Plant Science. Cercetătorii au clarificat: compuşii chimici din struguri şi din ceaiul verde împiedică extinderea coronavirusului în organismul omului, deoarece substanţele pe care le conţin sunt capabile să blocheze fermenţii proteazei SARS-CoV-2.

De asemenea, pot reduce activismul fermenţilor COVID-19 ciocolata neagră şi cacao.

(V.K)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 4 12 2020 LC TOP 2DSC_0992

Добавить комментарий