Președintele Consiliului Regional Cernăuți, Ion Muntean, a vizitat Spitalul Județean Suceava și a discutat despre proiectele transfrontaliere comune

flutur-muntean-1

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit, vineri, la Palatul Administrativ cu o delegație a Consiliului Regional Cernăuți, condusă de președintele Ion Muntean.

După întâlnire, președintele Gheorghe Flutur a declarat că s-a discutat despre stadiul de implementare a proiectelor transfrontaliere derulate în cardul Programului Operațional Comun România Ucraina 2014 – 2020, șase proiecte comune, cu o valoare de aproximativ 10 milioane de euro, potrivit NewsBucovina.ro, notează Libertatea Cuvântului.

Dintre acestea, două se referă la infrastructura de drumuri și vizează îmbunătățirea rețelei de transport în zona transfrontalieră, pe ruta Izvoarele Sucevei – Șepit.

Flutur a mai spus că un alt proiect este în domeniul învățământul special pe zona transfrontalieră Suceava Cernăuți, un alt proiect este pe turism, intitulat „Smart Travel Bucovina”, alte două sunt în domeniul medical și se referă la îmbunătățirea calității serviciilor medicale micro-invazive în zona transfrontalieră.

În cadrul discuțiilor, Gheorghe Flutur și-a exprimat intenția de a intensifica în acest mandat acțiunile în cadrul parteneriatului pe care județul Suceava îl are cu regiunea Cernăuți.

Programul delegației din Cernăuți a continuat cu o vizită la Spitalul Județean de Urgență Suceava, acolo unde managerul interimar, dr. Alexandru Calancea, a prezentat ultimele investiții făcute la blocul operator, cu fondurile alocate de Consiliul Județean Suceava.

Președintele Gheorghe Flutur a spus că în cadrul vizitei la spital a avut loc și o informare reciprocă între specialiști privind măsurile de combatere a pandemiei, atât în județul Suceava cât și în regiunea Cernăuți. De asemenea, Flutur a mai precizat că cele două părți au convenit inițierea unor schimburi de experiență între corpul medical din Suceava și Cernăuți în cadrul parteneriatului comun.

flutur-muntean-4De menționat Ion Muntean se află la sfârșitul mandului  de președinte al Consiliului Regional Cernăuți. În data de 17 decembrie a.c. este programată prima sesiune a Consiliului Regional de legislatura a VIII-a, unde  va fi aleasă noua conducere.

Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com

 

 

Добавить комментарий