Cel mai vechi lăcaş de închinare
Biserica din lemn cu hramul Sfântul Nicolae din Cernăuţi este cel mai vechi lăcaş de închinare din oraş, datată din anul 1607. Ea a fost ctitorită pe timpul domniei în Moldova a lui Simion Movilă, cu contribuţia starostelui de Cernăuţi, boierul român Stroescu. Biserica a fost construită în întregime din bârne de stejar şi brad, cioplite în patru feţe şi îmbinate în „coadă de rândunică”. Are formă de arcă. Acoperişul, lipsit de turle, este destul de înalt, în patru ape şi cu pante repezi, având învelitoare din şindrilă, stil care reprezintă tipul tradiţional al bisericilor din Bucovina. Streaşina acoperişului este largă, bine proporţionată cu înălţimea pereţilor şi planimetria bisericii, conferind în plus acesteia o armonie şi un echilibru desăvârşite. Coama acoperişului este marcată, la extremităţile sale, prin câte o cruce metalică.
În curtea bisericii era o veche clopotniţă tot din lemn, cu clopotul ancorat între doi stâlpi. În 1868 în locul acesteia a fost zidită o clopotniță de piatră, care s-a păstrat până în zilele noastre. Această bisericuţă veche se numea pe vremuri „biserica din Sălişte”, centrul în care erau stabiliţi băştinaşii moldoveni ai târgului Cernăuţi.
Potrivit unor legende, acest lăcaș mai este numit Biserica „căzăcească”. Se spune că în ea, în momente diferite, s-au rugat marii hatmani Petro Sahaidacinyi, în timpul bătăliei de la Hotin în 1621, și Ivan Mazepa, după bătălia de la Poltava din 1709. Se mai zice că aici a fost săvârșită slujba de înmormântare a fiului cel mare al lui Bogdan Hmelniţki.
Refăcută în anul 1748, vechea biserică din lemn a fost supusă lucrărilor de restaurare în anii 1779, 1885 şi 1928. Cu toate vitregiile vremurilor, jafurilor şi ocupaţiilor străine, vechea biserică a reuşit să reziste până în anul 1992, ca un monument scump al culturii şi spiritualităţii româneşti. La 14 noiembrie 1992 ea a fost cuprinsă de flăcările unui incendiu. A fost refăcută şi în prezent ea este funcţională.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com