Anul 1465. Domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, cucereşte cetatea Chilia, apărată de o garnizoană maghiară. Oastea moldavă începe cel de-al doilea asediu al acestui important punct strategic. La miezul nopţii moldovenii pătrund în oraş printr-o poartă deschisă de târgoveţi, în urma unei înţelegeri secrete cu locuitorii cetăţii. Ştefan Vodă cucereşte cetatea Chilia la 24 ianuarie 1465, după un bombardament intens al artileriei moldoveneşti. La conducerea cetăţii a fost numit pârcălabul Isaia, cumnatul domnitorului. Asediul şi cucerirea cetăţii Chilia sunt descrise în letopiseţul lui Grigore Ureche.
Pentru îmbunătățirea sistemului de apărare, în vara lui 1479, Ștefan cel Mare a reconstruit cetatea Chilia pe malul stâng al Dunării (cetatea Chilia Nouă). La lucrări au participat 800 de zidari și 17.000 de ajutoare.
Primul asediu al cetăţii Chilia a fost întreprins de Ştefan cel Mare în iunie 1462. După eșecul acestui asediu, în care chiar domnitorul Moldovei a căpătat o rană, care-l va chinui până la sfârșitul vieții, oastea moldoveană a intrat să jefuiască în Țara Românească, dar a fost oprită de Vlad Țepeș.
Anul 1512. A început domnia lui Neagoe Basarab în Ţara Românească, care a durat până la sfârşitul vieţii sale, la 15 septembrie 1521. Neagoe Basarab este ctitorul complexului monahal și al bisericii monument din Curtea de Argeș (1517), în jurul căreia s-a născut legenda Meşterului Manole. Pe lângă multe alte ctitorii a reedificat biserica de la Argeș care era căzută în ruină. Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi, „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie”, scrisă în slavonă, dar tradusă de cineva în română. S-a constatat că „învățăturile” lui Neagoe Basarab au fost ulterior plagiate pentru Ivan cel Groaznic, ţarul Rusiei. Plagiatul a fost executat de Teodor Mamalachos, ambasadorul lui Ivan cel Groaznic la Constantinopol, cu scopul ca acest document să constituie o „întărire” doveditoare a înaltei moralități a lui Ivan cel Groaznic în procedura de recunoaștere oficială a acestuia ca bazileu de către Patriarhul Constantinopolului. În procesul de plagiere,Teodor Mamalachos a uitat sa șteargă sau să înlocuiască numele Neagoe, Teodosie, Neaga (mama lui Neagoe Basarab), precum și numele fiicelor voievodului: Stana, Roxana și Anghelina.
Anul 1891. S-a născut Pavlo Tycyna, poet ucrainean, activist de stat şi public. Pentru cititorii de astăzi prezintă interes doar creaţia timpurie a poetului, din perioada 1907-1929, când i-au apărut plachetele „Clarinete solare”, „Plugul”, „În loc de sonete şi octave”, „În orchestra cosmică”, „Vânt din Ucraina”. Restul creaţiei poetului a fost influenţată de ideile comuniste.
Anul 1895. Pentru prima dată pe ţărmul Antarctidei au coborât oamenii: căpitanul şi pasagerul navei de pescuit norvegiene „Antarctica” Crustensen şi Borchgrovink. Au fost luate probe de minerale. Norvegienii au văzut şi minunea continentului de gheaţă – Aureola Boreliană.
Anul 1921. A fost asasinat compozitorul ucrainean Mykola Leontovyci (1877-1921). El a fost dirijor de cor, pedagog, folclorist, autorul urături „Şcedryk”, cunoscute în întreaga lume. A prelucrat circa 150 de cântece populare ucrainene. La 22 ianuarie 1921 compozitorul a poposit la tatăl său, în satul Markivţi din Podolia. S-a cerut să înnopteze şi un necunoscut, care noaptea l-a împuşcat pe Mykola Leontovyci în casa sa părintească.
Anul 1941. A murit Teodosie Cojocaru, unul dintre liderii militari ai Sfatului Ţării din Basarabia, fost ofiţer în armata ţaristă, în 1918 a deţinut funcţia de director general al Războiului în Guvernul Republicii Democratice Moldoveneşti. Teodor Cojocaru a fost primar al Chișinăului între 1919-1920. De asemenea, Teodor Cojocaru a mai fost și deputat în Parlamentul Român pentru o scurtă perioadă între 1919-1920. La 13 august 1940 el a fost arestat de autoritățile sovietice, fiind acuzat abuziv de săvârșirea unor crime prevăzute de unele articolele ale Codului Penal al RSS Ucrainene. A decedat în închisoarea nr.1 din Chișinău.
La 23 ianuarie în lume este marcată Ziua internaţională a scrisului de mână.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com