Istoricul zilei: 11 februarie

11 02 2021 LC IST 5

Anul 1866. Domnitorul României, Alexandru Ioan Cuza, este silit să abdice, ca urmare a conjuraţiei pregătite de coaliţia dintre conservatori şi liberal-radicali. O parte din elita politică a noului stat România, creat în baza a două principate româneşti: Moldova şi Valahia (Muntenia), considera că reformele în stil occidental ale lui Cuza veneau prea repede. Unii dintre marii proprietari de terenuri se temeau de desproprietăriri în folosul ţăranilor. Se contura tot mai mult ideea precum că adevărata suveranitate, faţă de Imperiul Otoman, România o poate obţine doar sub un principe străin. În baza acestui ultim deziderat se va crea viitoarea coaliţie din reprezentanţii a unor tabere diametral opuse, lucru care va mira toată lumea. Coaliţia dintre conservatorii cei mai de dreapta şi liberalii cei mai de stânga, cu complicitatea comandanţilor unor unităţi militare, va fi numită ulterior şi monstruoasa coaliţie.  În noapte de 22 pe 23 februarie 1866 (stil nou), la orele 5, au pătruns în palat un grup de ofiţeri cu pistolul în mână silindu-l pe principele Cuză să semneze abdicarea. Ulterior,  domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să se îmbrace în haine civile şi a fost scos din palat, printre două rânduri de soldaţi care primiseră ordin strict să stea întorşi cu spatele pentru a nu-l vedea pe fostul domn. Atât de mari erau temerile complotiştilor în privinţa unei eventuale reacţii violente a soldaţilor, cu toţii fii de ţărani împroprietăriţi de Cuza. A doua zi, fostului domnitor i s-a permis să plece spre Austria de unde el niciodată n-a revenit. Alexandru Ioan Cuza a murit în exil la vârsta de 53 ani, relativ tânăr, în 1873.

11 02 2021 LC IST 2

Anul 1921. S-a născut la Iași  Ion I. Inculeţ (1921-2011), inginer şi profesor canadian de origine română,  fiul lui Ion C. Inculeț (1884-1940), fost președinte al Republicii Democrate Moldovenești şi luptător pentru unirea cu România, și al soției sale, prințesa Roxana Cantacuzino. Stabilit în Canada din 1946 a avut preocupări ştiinţifice şi profesionale axate pe domeniul electricităţii statice. A fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992.  Ion I. Inculeț a fost  autor și coautor a numeroase invenții sau inovații patentate în diverse țări ale lumii și a fost consultant NASA în probleme de explorare a Lunii și planetei Marte.

11 02 2021 LC IST 3

Anul 1929. A fost semnat Tratatul de la Lateran între Regatul Italiei şi Sfântul Scaun, prin care a fost rezolvată „Problema Romană”.  Acordul și-a primit numele de la Palatul Lateran,  locul în care au fost semnate documentele pe 11 februarie 1929. Parlamentul Italian le-a ratificat pe 7 iunie 1929. Italia a recunoscut Vaticanul ca stat independent şi sediu al Sfântului Scaun.   În 1947, Tratatul de la Lateran a fost recunoscut în Constituţia Italiei ca soluție pentru relațiile dintre Stat și Biserica Catolică.

11 02 2021 LC IST 1

Anul 1945.  Sfârşitul Conferinţei de la Ialta. Conferința de la Ialta, numită și Conferința din Crimeea a fost întâlnirea din 4-11 februarie 1945 dintre liderii SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică, în timpul celui de-al doilea război mondial. Au participat preşedintele Statelor Unite, Franklin Roosevelt, prim-ministru al Regatului Unit, Winston Churchill, şi Iosif Stalin, liderul URSS. Acordurile de la Ialta au stabilit noua configuraţie politica a lumii pentru următorii 45 de ani. Întâlnirea a urmat după Conferinţa de la Teheran, care a avut loc paisprezece luni mai devreme. Conferinţa de la Ialta s-a concentrat pe condiţiile de capitulare a Germaniei , atât în plan militar, cât şi politic, precum şi pe organizarea Europei după război. A fost decisă capitularea necondiţionată a Germaniei, împărţirea teritoriului său în 4 zone de ocupaţie, a patra zona urmând să fie ocupată de Franţa, ţara care nu a fost însă invitată la Ialta şi Constituirea unui comitet interaliat de supraveghere. Cei trei au decis ca în toate teritoriile urmau să se desfășoare alegeri libere, iar ordinea să fie redată Europei, după cum se arăta într-o declarație oficială.

11 02 2021 LC IST 4

Anul 1991. Începe vizita preşedintelui RSS Moldovenesti, Mircea Snegur, în România, desfăşurată în perioada 11 februarie -16 februarie. Mircea Ion Snegur (născut la 17 ianuarie 1940, în satul Trifănești, județul Soroca, azi raionul Florești) este un om politic moldovean, care a fost primul președinte al Republicii Moldova (1990–1997).

La 11 februarie este marcată Ziua internaţională a femeilor şi fetelor  în ştiinţă, instituită de Adunarea Generală a ONU la 22 decembrie 2015.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий