Anul 1708. Antim Ivireanul este ales mitropolit al Ungro-Vlahiei (Ţării Româneşti), după moartea predecesorului său, Teodosie, la recomandarea și cu sprijinul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Antim Ivireanul (1650-1716) a fost tipograf, gravor, teolog, episcop și mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de București, autor al unor celebre „Didahii”, ce reprezintă o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an, Antim Ivireanul s-a afirmat ca o personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înființat prima bibliotecă publică în București, în secolul XVIII.
Antim Ivireanul s-a născut în Iviria (Georgia de astăzi), în anul 1650, dar activitatea sa în slujba bisericii şi-a desfăşurat-o în Ţara Românească. A fost, pe rând, egumen al mănăstirii Snagov, episcop de Vâlcea şi mitropolit al Ţării Româneşti. Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii şi ale poporului român, din pricina atitudinii sale antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot al Ţării Româneşti), a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic şi condamnat la exil pe viaţă în mănăstirea „Sfânta Ecaterina” de la Muntele Sinai. A fost ucis de ostaşii turci care îl escortau pe drumul exilului. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte pe data de 27 septembrie.
Anul 1907. La 22-23 februarie, în România au loc primele mișcări țărănești mai însemnate din cadrul Răscoalei din 1907. Răscoala țărănească inițial ia amploare în localitățile din județele Dorohoi și Iași. La începutul secolului XX, în România, țărănimea constituia peste 80 la sută din populație, dintre care majoritatea aveau foarte puțin pământ în proprietate, iar a zecea parte din ei – chiar deloc. Majoritatea țăranilor trăiau din ceea ce lucrau, în dijmă sau pe plată, la marele proprietar vecin. În România din acea perioadă, la fel ca în Rusia, Polonia, Ungaria, existau proprietari de latifundii foarte mari, care se întindeau pe zeci și chiar sute de mii de hectare. Diferența enormă dintre cantitatea de pământ deținută de marii latifundiari și cea deținută de țărani constituie o primă cauză a nemulțumirilor țărănimii. O altă cauză era impunerea țăranilor spre cultivarea culturilor destinate exclusiv exportului (grâu, rapiță, etc.), marii latifundiari dorind să scoată profituri maxime din exportul de alimente. Creșterea fenomenului arendășiei, constituie a treia și cea mai importantă cauză a răscoalei. Boierii nu mai doreau să se ocupe direct de administrația proprietăților lor, trecând cu traiul la oraș. Acest fenomen a avut loc până și în zona Moldovei, cea mai conservatoare din România. Prin urmare, boierii și marii latifundiari închiriau domeniile lor unor intermediari (arendași), primind în schimb o sumă fixă (arendă). Arendașii, deseori străini de sat și chiar de neam, la rândul lor încercau să obțină de pe seama țăranului profituri cât mai mari într-o perioadă cât mai scurtă de timp. Arendașii fiind mult mai duri și neînduplecați cu țăranii decât boierii ajunseseră să fie dușmanul principal al țărănimii din România.
Răscoala țărănească din 1907, pornind din nordul Moldovei a ajuns până în Oltenia, cuprinzând toată România. Mai multe proprietăți ale latifundiarilor au fost distruse, iar numeroși arendași au fost uciși sau răniți. Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încât liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea. Liberalii au făcut ceea ce nu se puteau hotărî să facă conservatorii și anume să folosească armata și tunurile împotriva țăranilor. A fost o adevărată tragedie, fiind omorâți circa 11-12 mii de oameni, cifră neconfirmată, deoarece nu s-a făcut niciodată un raport integru al victimelor.
Anul 2014. Președintele pro-rus al Ucrainei, Viktor Ianukovyci, este suspendat de către Rada Supremă, îndeplinindu-se astfel unul din obiectivele majore ale Euromaidanului. După ce în prealabil a refuzat unilateral semnarea Acordului de Asociere între Ucraina şi UE, Viktor Ianukovyci a fost ținta unor proteste pro-europene de masă, care s-au soldat în cele din urmă cu demiterea sa și preluarea temporară a funcției de președinte de către speakerul Oleksandr Turcinov, la 22 februarie 2014. În aceeaşi zi Viktor Ianukovyci a părăsit Kievul pentru a participa la un congres pro-rus la Harkiv. Într-un discurs înregistrat în prealabil, difuzat prin mijloacele de informare în masă, acesta afirma că nu intenționa să demisioneze. Totuși, Ianukovyci nu a fost prezent la congresul de la Harkiv, în timp ce în presă apăreau deja relatări despre faptul că ar fi fugit într-o direcție necunoscută, cel mai probabil în Rusia. După câteva zile de incertitudine, timp în care a fost dat în urmărire internațională pentru genocid, Viktor Ianukovyci a susținut o conferință de presă în orașul rus Rostov pe Don, în care blama noua putere „profascistă”de la Kiev pentru lovitură de stat.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com