După o iarnă sângeroasă, plină de durere, cu sutele de morţi în Lunca Prutului şi în pădurea Crasnei, cu jalea copiilor rămaşi orfani, cu lacrimile mamelor, surorilor şi ale soţiilor, cu nedreptatea cuibărită în sufletele bătrânilor duşi în Siberia, pe acest picior de plai mioritic a coborât prima primăvară sovietică. A sosit timpul ploilor calde şi dătătoare de viaţă, vremea înstelatelor şi romanticelor amurguri, duioaselor şi neuitatelor concerte ale privighetorii. Pe întinsul paşnic al mândrelor poieni din codrii seculari ai Bucovinei s-a aprins candela lăcrimioarelor. Însă băştinaşii meleagurilor voievodale nu contemplau această frumuseţe, dăruită oamenilor de Domnul. Ei se ascundeau în casele lor, zăvorau uşile, închideau porţile, stingeau lumina şi ascultau cu sufletul la gură tainele nopţii. În inimile localnicilor s-a strecurat frica. În ţinut domnea puterea stalinistă, care simboliza violenţa, represiunea, teroarea şi suferinţele umane îngrozitoare. Nimeni nu era încrezut în ziua de mâine. În orice moment, fiecare băştinaş, indiferent de vârstă, profesie sau naţionalitate, putea fi arestat şi aruncat în beciurile cazematelor bolşevice sau deportat în Siberii de gheaţă.
Fărădelegile staliniste au început chiar la 1 martie, în Ziua mărţişorului, fiindcă păgânii nu cunoşteau şi nu doreau să ştie despre datinile şi obiceiurile străbune. Cu sufletele pline de ură au deportat-o pe ţăranca Domnica Bodnar, născută în 1915, în localitatea Ropcea din raionul Storojineţ, acuzând-o de faptul că „era rudă cu un trădător al patriei”. Tot în aceeaşi zi de început de primăvară, satrapii bolşevici îl duc în pustiul stepelor kazahe pe micuţul Nicolae Bodnar, născut în 1940, în acelaşi sat Ropcea din Bucovina, fiindcă acest copil constituia cea mai mare primejdie pentru imperiul sovietic şi trebuia să fie nimicit. Pe data de 1 martie, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS adoptă hotărârea privind deportarea tânărului Toader Bogatâreţ, născut în 1924, în localitatea Budeniţ din acelaşi raion Storojineţ, fiindcă şi el „era rudă cu un trădător al patriei”. Tot din Budeniţ vor fi deportaţi ţăranii Victor Bogatâreţ, născut în 1889, şi Zinovia Bogatâreţ, născută în 1904. Alte „rude ale unui trădător de patrie” au fost descoperite, tot în aceeaşi zi, în localitatea Crasna. Copiii: Dionis, născut în 1934, şi Eleonora, născută în 1927, împreună cu mama lor, Elena Bruja, născută în 1900, pornesc spre locurile îndepărtate ale fostei Uniuni Sovietice, părăsind mândrul plai natal de la poalele Carpaţilor.
La începutul lunii iunie 1940, Haralambie Cantoreanu, născut în 1910, în pitoreasca localitate Hreaţca din Ţinutul Herţei, a fost mobilizat în rândurile Armatei Române şi înrolat în Regimentul 39 Infanterie, dislocat în oraşul Roman. În martie 1941, fiind lăsat la vatră, porneşte spre satul natal, unde-l aşteptau bunica, în vârstă de 90 de ani, scumpa lui mamă, tânăra-i soţie, fraţii şi sora. A pornit în primăvară, călăuzit de steaua destinului său, care licărea în îndepărtatul Univers. Reţinut de către grănicerii sovietici pe data de 6 martie, va fi întemniţat în groaznica închisoare din Cernăuţi, unde au loc interogatoriile drastice. Odată cu începerea operaţiunilor militare între România şi fostul imperiu bolşevic, este transferat în oraşul Sverdlovsk din Federaţia Rusă. A rămas fără rude, singur în faţa destinului său, chinuit de gânduri rebele. Viaţa lui a devenit o lumânare, flacăra căreia se apropia de sfârşit. În ziua de 11 decembrie 1941, când fulgii cădeau ca nişte stele şi iarna venise din legendă ca o pasăre măiastră, martirul din Hreaţca, bolnav şi flămând, vinovat fără vină, a trecut în lumea celor drepţi. A murit departe de baştină urmaşul voievodului Ştefan, a murit cu o mare durere în suflet în lagărul stalinist de muncă corecţională din Sverdlovsk. Peste 16 luni, când românul dormea în pământul străin al Siberiei, la 3 aprilie 1943, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 3 ani de închisoare „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com