Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a avut o întrevedere cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale, Kairat Abdrakhmanov. În cadrul discuțiilor au fost abordate chestiuni referitoare la respectarea drepturilor minorităților naționale din Ucraina, scrie Libertatea Cuvântului (www.lyberti.com) cu referire la serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe din Ucraina (повідомляє пресслужба МЗС України) .
Dmytro Kuleba a menționat că Parlamentul ucrainean elaborează la o lege privind minoritățile naționale, care va corespunde cele mai noi standarde mondiale.
Ministrul ucrainean a subliniat că problema protecției drepturilor minorităților naționale nu ar trebui să devină un instrument al politizării, deoarece Ucraina „nu va permite niciunui stat străin să influențeze în vreun fel” conținutul acestei legi.
„Scopul este ca reprezentanții minorităților naționale să își poată păstra și dezvolta identitatea sută la sută și, în același timp, să fie sută la sută cetățeni ai Ucrainei”, a explicat ministrul de Externe.
În plus, Kuleba și-a exprimat speranță că Înaltul Comisar al OSCE va putea contribui la creșterea eficacității răspunsului organizației la provocările serioase referitoare la respectarea drepturilor minorităților naționale din teritoriile ocupate din Ucraina.
De menționat că în luna februarie președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyi, a declarat că este necesară elaborarea unei legi care să reglementeze statutul juridic al minorităților naționale.
După opinia șefului statului ucrainean, această lege urmează să reglementeze utilizarea limbilor minorităților naționale, precum și protejarea identității naționale a acestor comunități pe teritoriul Ucrainei.
După opinia lui Volodymyr Zelenskyi, o astfel de lege ar contribui la protejarea drepturilor minorităților naționale din Ucraina.
„Ca stat, trebuie să protejăm tradițiile, sărbătorile, limba și folclorul minorităților naționale. Dar în același timp, cerem respect pentru tradițiile și limba ucraineană. Copiii oricărei minorități trebuie să cunoască limba poporului său și limba ucraineană. Este o atitudine corectă” , a menționat Zelenskyi.
Libertatea Cuvântului (www.lyberti.com)