Istoricul zilei: 21 martie

21 03 2021 LC IST 6

Anul 1685. S-a născut genialul compozitor german Johann Sebastian Bach, considerat în mod unanim unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii.  Operele lui Johann Sebastian Bach (1685-1750) sunt apreciate pentru profunzimea intelectuală, stăpânirea mijloacelor tehnice și expresive și pentru frumusețea lor artistică.

21 03 2021 LC IST 4

Anul 1821. Tudor Vladimirescu, însoţit de pandurii săi, intră în Bucureşti. Pe Dealul Mitropoliei, arnăuţii lui Bimbaşa Sava deschid focul asupra pandurilor. Tudor Vladimirescu (1780-1821) a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821 și al pandurilor. Intrând în Bucureşti în fruntea „adunării poporului”, Tudor Vladimirescu este primit cu entuziasm de către masele populare din capitală. Preia de fapt conducerea țării, fiind numit de popor  „Domnul Tudor”. Prezența lui Alexandru Ipsilanti la București în fruntea unei armate nedisciplinate, după ce acțiunea lui fusese dezavuată, ca și a românilor de altfel, de către Rusia, l-au pus într-o situație dificilă. Tudor îi cere conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, așa cum promisese inițial, pentru ca  Ţara Românească să nu fie transformată în teatru de război. Conducătorii eteriștilor au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta. Ridicat prin trădare de la Goleşti la 21 mai, Tudor Vladimirescu a fost ucis de șefii eteriștilor la Târgovişte, în noaptea de 27 spre 28 mai, fiind învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriștilor.

21 03 2021 LC IST 3

Anul 1942. La Cernăuţi, s-a stins din viaţă distinsa scriitoare ucraineană, Olga Kobyleanska, născută în 1863 în localitatea Gura Humorului din sudul Bucovinei. Opera de referinţă a Olgăi Kobyleanska – „Pământ” – se bazează pe fapte reale, care au avut loc în localitatea bucovineană Dimca, populată de români. În această localitate există Casa-muzeu „Olga Kobyleanska”. Povestirea „Pământ” a fost tradusă în limba română de Vasile Leviţchi. Olga Kobyleanska nu a fost încântată de instaurarea puterii sovietice în ţinutul bucovinean în 1940. Adresările, publicate în presa vremii din numele ei, au fost alcătuite de autorităţi, fără ştirea scriitoarei. Cernăuţiul a înveşnicit numele Olgăi Kobyleanska. Îi poartă numele Teatrul muzical-dramatic regional şi una dintre cele mai frumoase străzi din oraş. În prezent sunt editate operele complete ale scriitoarei în mai multe volume.

21 03 2021 LC IST 5

Anul 2014. Ucraina şi UE au semnat partea politică a Acordului de Asociere. Acest eveniment istoric a avut loc în timpul summit-ului extraordinar Ucraina-UE.  Cea de a doua parte, economică, a Acordului de Asociere între Ucraina şi Uniunea Europeană a fost semnată la 27 iunie 2014. Acordul a intrat în vigoare la 1 septembrie 2017, după ratificarea lui de către toate Părţile (se are în vedere ratificarea de către Parlamentul ucrainean şi parlamentele celor 28 de ţări-membre ale UE).

Anul 2014. Camera superioară a Parlamentului rus a ratificat tratatul privind alipirea Crimeii la Rusia, la o zi după ratificarea sa de către Camera inferioară, sfidând comunitatea internațională care nu recunoaște acest act unilateral al Federaţiei Ruse.

La 21 martie sunt marcate mai multe sărbători internaţionale. Alături de Ziua Mondială a Poeziei, sunt  sărbătorite Ziua mondială a teatrului de păpuşi, începând din 2003, Ziua internaţională a copiilor străzii, iniţiată în 1998, Ziua internaţională de luptă pentru eliminarea discriminării rasiale, proclamată de Adunarea Generală a ONU în 1966. De asemenea, este marcată Ziua internaţională a pădurilor, instituită prin hotărârea Adunării Generale a ONU  din 21 decembrie 2012. Pentru prima dată a fost marcată la 21 martie 2013. Ea urmăreşte scopul

de a creşte gradul de conştientizare asupra gestionării, conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare. ONU recomandă statelor-membre să organizeze acţiuni pentru reconstituirea pădurilor de toate tipurile, prin desfăşurarea unor campanii de plantare a arborilor. În viaţa planetei pădurile joacă un rol extraordinar de important. 31 la sută din suprafaţa terestră a Pământului este acoperită cu păduri, care absorb bioxidul de carbon şi elimină oxigen. Tăierea pădurilor creşte în mod catastrofal, anual fiind despădurite câte 13 milioane hectare.

21 03 LC IST 2

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий