Astăzi, creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Buna Vestire, ziua în care Arhanghelul Gavriil a adus cea mai importantă veste din istoria omenirii — cea a venirii în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În popor, sărbătoarea se mai numeşte Blagoveștenia sau Ziua Cucului.
Chiar dacă suntem în Postul Mare al Sfintelor Paşte, de Blagoveştenie Biserica acordă dezlegare la peşte, la untdelemn şi la vin. În această zi oamenii nu au voie să se certe, pentru că altfel vor avea necazuri tot anul. De Buna Vestire, este bine să pui pe pragul casei pâine şi sare ca hrană pentru îngeri.
Se mai spune că cine gustă peşte în această zi se va simţi tot anul ca peştele în apă. De asemenea, pescarii nu au voie să arunce mămăligă în apă, pentru că mor peştii.
În calendarul popular, Blagoveştenia este cunoscută sub numele de ziua cucului. Asta deoarece pasărea care vesteşte lucruri importante pentru viaţa oamenilor cântă pentru prima dată în acel an. Cântecul lui va răsuna până la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi îndeplineşte multe misiuni.
Dacă auzi primul cu-cu din spate sau din partea stângă, este semn rău. De asemenea, dacă auzi cântecul cucului când eşti flămând şi fără nici un ban în buzunar este un semn de rău augur. Însă, dacă eşti îmbrăcat cu haine de sărbătoare şi auzi cântecul cu-cu ce vine din faţa ta este un semn că în acel an vei avea bucurii.
De asemenea, se consideră că „precum este vremea în ziua de Buna Vestire, așa va fi și de Paști”.
Libertatea Cuvântului (www.lyberti.com)