La 9 aprilie 1654 a decedat domnul Țării Românești, Matei Basarab, cel care a adus o contribuție majoră în înlocuirea limbii slavone cu cea românească în viața oficială, religioasă și civilă în stat.
În unele surse este indicat 25 aprilie ca dată a decesului acestui slăvit domnitor. Matei Basarab s-a născut în 1580, fiind fiul marelui dregător Danciu din Brâncoveni şi al Stancăi, rudă cu familia boierilor Craiovești. A fost căsătorit cu Doamna Elena, sora cărturarului Udriște Năsturel.
Luându-şi şi el supranumele „Basarab”, ca străbunul său Neagoe, a obţinut tronul cu ajutorul lui Abaza Mehmed, paşă de Silistra şi Oceakov. După negocierile întreprinse de dregătorii săi la Constantinopol, primeşte firmanul de domnie în decembrie 1632 şi, după vizita sa la Constantinopol , este confirmat de sultan în februarie 1633.
Politica sa internă a fost una bazată pe menţinerea stabilităţii, însă datoriile către Poartă şi întreţinerea unui costisitor aparat militar, l-au obligat să înăsprească fiscalitatea. Introduce taxe usturătoare pentru ţărani – „darea talerului”, şi legi care le limitează strămutarea sau pedepseşte fuga în Transilvania. Pe boieri îi aduce sub ascultare, prin forţă sau danii. Măsurile sale economice au fost îndreptate, în special, spre creşterea veniturilor statului. Matei Basarab a sprijinit producţia manufacturieră prin repunerea în funcţiune a minelor de la Baia de Aramă şi Baia de Fier, susţinerea unei mori de hârtie (Călimăneşti) şi a unei fabrici de sticlă. În timpul său au fost publicate „Pravila mică” (1640), tradusă din slavonă şi „Îndreptarea legii” (1652), cod de legi tipărit în limba română, legislaţie care prevedea, asemenea jurisdicţiei europene, inegalitatea pedepselor conform categoriei sociale din care făcea parte împricinatul. De sprijinul său şi al Doamnei s-a bucurat şi introducerea tiparului în Ţara Românească, tipografia primită de la Mitropolitul Kievului, Petru Movilă (1635), a fost instalată, pe rând, la Câmpulung, Govora, Dealu sau Târgovişte.
Politica externă s-a caracterizat printr-un echilibru cu Poarta, prin cumpărarea dregătorilor otomani, prin mari sume de bani, în vederea prevenirii problemelor legate de anumiţi pretendenţi şi participarea la luptele otomane cu creştinii. Cu Transilvania a avut relaţii foarte bune în timpul principilor Gheorghe Rakoczi și Gheorghe Rakoczi II. Cu vecinul de la Nord, Moldova, Matei Basarab a fost într-un conflict permanent. Vasile Lupu a atacat în mai multe rânduri Ţara Românească cu intenţia de a ocupa el tronul acestei ţări, toate încheindu-se cu victoria domnului muntean.
Latura sa cea mai vizibilă a fost aceea de mecenat, sprijinitor al ortodoxiei şi protector al artelor, fiind considerat cel mai mare ctitor de biserici al neamului românesc. A construit sau a refăcut 126 de monumente, printre care 46 de biserici sau mănăstiri, curţile domneşti din Câmpulung, Bucureşti şi Târgovişte, casele domneşti din Brâncoveni şi Caracal, Catedrala Episcopală din Râmnic. Istoricul român, Radu Popescu, scrie: „Matei, fiind în scaun, altă grijă nu avea şi făcea mănăstiri pretutindeni şi biserici întru lauda lui Dumnezeu care se văd până acum. Că până la acest domn, puţine zidiri au făcut domnii cei mari înainte, iar Matei Vodă a înfrumuseţat ţara cu tot felul de zidiri bisericeşti, mănăstiri, case domneşti care se pomenesc până astăzi”.
Matei Basarab nu s-a bucurat multă vreme de liniște deplină. Bătrânețea și o rană căpătată la Finta și o puternică răscoală a seimenilor cauzată de unele probleme financiare i-au grăbit sfârșitul. A fost înmormântat la Biserica Domnească de la Târgovişte, lângă soţia sa, dar, după profanarea mormintelor, trupurile acestora au fost strămutate la mănăstirea Arnota.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com