La 28 aprilie 1502 se încheie traducerea în limba germană a Letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare, cunoscut și cu titlurile „Cronica moldo-germană”, „Cronica lui Ștefan cel Mare”. Legendarul și viteazul domnitor urma să stea pe tronul Moldovei încă doi ani…
Cronica începe cu descrierea evenimentelor din 1457, an în care Ştefan cel Mare ocupă scaunul domnesc al Moldovei. Urmează o prezentare cronologică a războaielor purtate de Ştefan. Printre evenimentele prezentate se numără: campania împotriva secuilor, cucerirea cetăţii Chilia, luptele de la Vaslui şi Valea Albă, confruntările cu ungurii, precum şi luptele dintre moldoveni şi armata Ţării Româneşti. Scrisă la curtea lui Ștefan cel Mare, cronica redă evenimentele domniei acestuia cuprinse între anii 1457 și 1499. Este cea mai veche dintre scrierile istorice din Moldova, păstrate până azi.
Cronica moldo-germană, scrisă în germana medievală, având un titlu în limba latină – „Cronica breviter scripta Stephani dei gratia voyvoda Terrarum Moldannensium necnon Vlachyensium” („Cronică scrisă pe scurt a lui Ștefan, din mila lui Dumnezeu, voievod al Țârilor Moldovei şi Valahiei”) și, înainte de titlu, însemnarea datei când a fost scrisă 28 aprilie 1502. Aceasta este, desigur, data copierii. Cronica oferă și multe știri pe care nu le găsim în variantele interne ale Cronicii lui Stefan cel Mare. Ea vorbește, de exemplu, despre un ostaș pe nume Purice, evocat și de Ion Neculce în „O samă de cuvinte”; pune în lumină nouă figura lui Ștefan, forța extraordinară a caracterului său, geniul militar; conține înșirarea numelor oștenilor căzuți pentru țară, fapt care impresionează. În același timp, cronica prezintă puține detalii despre viața domnitorului, accentul fiind pus pe activitatea lui militară.
Din cronică nu lipsește portretul lui Ștefan cel Mare, mai ales acțiunile pline de cruzime ale acestuia, pe care autorul le consideră fapte vitejești. Deși laconice, relatările conturează o imagine sugestivă a domnitorului. Interesant este şi faptul că în paginile cronicii nu există nici o referire la contribuția lui Ștefan la domeniul bisericesc, motiv pentru care cronica are o caracteristică laică.
„Cronica moldo-germană” a fost descoperită de profesorul universitar Olgierd Górka de la Universitatea din Lvov, cercetând Arhivele Bibliotecii de Stat din München. Tot Gorka va publica acest manuscris la Cracovia, în 1931. În România „Cronica moldo-germană” a fost publicată de I. Irimia Chițimia, în 1942, apoi de I. Bogdan și de P. P. Panaitescu.
S-a pus problema cum a ajuns cronica internă a Moldovei în Germania, ca să fie posibilă copierea. Istoricul literar Ștefan Ciobanu susține că letopisețul moldovenesc se pare că a fost dus de o solie (1501) trimisă la doctorul Hartman Schedel, pe vremea când Ștefan era bolnav de diabet și resimțea efectele rănii primite la Chilia. Doctorul era preocupat de istoria țărilor din Est și chiar publicase o carte în care vorbea și de Valahia. H. Schedel, medic, umanist şi istoric german, a copiat cronica pusă la dispoziție de solia moldovenească, traducând-o. Lectura acestor pagini relevă absența preocupărilor artistice, având doar funcționalitate politică sau diplomatică.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com