La 6 mai 1961, cu 60 de ani în urmă, a încetat să bată inima marelui poet, dramaturg și filozof român, Lucian Blaga.
Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, în satul Lancrăm din judeţul Alba. Copilăria sa a stat, după cum el însuşi mărturiseşte, „sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”, deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de patru ani. Îşi face studiile primare la şcoala germană din Sebeş-Alba, apoi urmează liceul «Andrei Şaguna” din Braşov şi Facultatea de Teologie din Sibiu (1914-1917), unde se înscrie pentru a evita înrolarea în armata austro-ungară. Absolvent (în 1920) a Universităţii din Viena.
Debutul literar al lui Lucian Blaga a avut loc în 1910, în „Tribuna” din Braşov cu poezia „Pe ţărm”. În 1919 Sextil Puşcariu îi publică „Poemele luminii”, mai întâi în „Glasul Bucovinei”, care apărea la Cernăuți, apoi în volum aparte. În acel an ilustrul Nicolae Iorga semnalizează talentul deosebit al tânărului Lucian Blaga: „Poeziile lui Blaga sunt bucăți de suflet, prinse sincer în fiecare clipă și redate de o superioară muzicalitate în versuri care, frânte cum sunt, se mlădie împreună cu mișcările sufletești înseși. Această formă elastică permite a se reda și cele mai delicate nuanțe ale cugetării și cele mai fine acte ale simțirii. E și filosofie înăuntru, o melancolică, dar nu deprimantă filosofie, care leagă împreună toate aspectele dinafară ale naturii și, înlăuntru, toate mișcările prin care și noi îi răspundem”.
După terminarea studiilor, Lucian Blaga se stabileşte la Cluj. Este membru fondator al revistei „Gândirea” (apărută în 1921), de care se desparte în 1942, şi înfiinţează la Sibiu, revista „Saeculum” (1942-1943). În 1936 Lucian Blaga este ales membru al Academiei Române. Între 1939 şi 1948 activează ca profesor la Catedra de filozofia culturii a Universităţii din Cluj, apoi cercetător la Institutul de Istorie şi Filozofie din Cluj (1949-1953) şi la Secţia de istorie literară şi folclor a Academiei, filiala Cluj (1953-1959). După 1943 nu mai publică nici un volum de versuri originale, deşi continuă să lucreze. Abia în 1962 opera sa reintră în circuitul public. Inaugurată cu „Poemele luminii” (1919), opera poetică antumă a lui Lucian Blaga cuprinde, până în 1943, încă şase volume: „Paşii profetului” (1921), „În marea trecere” (1924), „Lauda somnului” (1929), „La cumpăna apelor” (1933), „La curţile dorului” (1938), „Nebănuitele trepte” (1943).
Poeziile nepublicate în timpul vieţii au fost grupate de autor în patru cicluri: „Vârsta de fier” 1940-1944, „Corăbii de cenuşă”, „Cântecul focului”, „Ce aude unicornul” (volumul Poezii 1962). Dramaturgia, alcătuită din poeme dramatice, porneşte de la miturile şi legendele autohtone sau de la evenimente ale istoriei şi culturii naţionale – „Zamolxe” (1921), „Tulburarea apelor” (1923), „Meşterul Manole” (1927), „Cruciada copiilor” (1930), „Avram Iancu” (1934), „Daria, Fapta şi Învierea” (1925), „Arca lui Noe” (1944), „Anton Pann” (1965).
Crezul artistic al lui Lucian Blaga a fost următorul: „Câteodată, datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa de mult, încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare”. Unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a avut poporul român şi care va dăinui veşnic prin operele sale, care dovedesc puterea geniului românesc, s-a stins din viaţă la 6 mai 1961. Lucian Blaga a fost înmormântat în satul său natal, Lancrăm.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com