Anul 399 î.e.n. A murit filosoful grec Socrate. În anul 398 Socrate a fost acuzat de către Meletos, Anytos și Lycon, de crima de a nu recunoaște zeii cetăţii și de a fi introdus divinități noi şi în plus de coruperea tinerilor, aceştia cerând pedepsirea lui cu moartea. Judecătorii îl declară pe Socrate vinovat cu o mică majoritate de voturi. După 30 de zile de la pronunţarea sentinţei, timp în care a fost ţinut în lanţuri, Socrate îşi pune capăt zilelor bând otravă . A refuzat propunerea prietenilor săi de a-l ajuta să evadeze. Filosofia lui Socrate este centrată pe cunoaşterea de sine. Socrate a fost primul mare gânditor care a luat fiinţa umană ca obiect de meditație. Una din cugetările sale celebre a fost: „Ştiu că nu ştiu nimic, şi nici măcar asta nu ştiu”…
Anul 558. Un cutremur puternic distruge parţial catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol, considerată una dintre minunile arhitectonice ale lumii. Prima biserică de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare în anul 325, dar a ars într-un incendiu în anul 404. Reconstruită de Theodosiu al II-lea în 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Răscoalei Nika din 532. Clădirea și-a primit forma finală în 26 decembrie 537 e.n. sub împăratul Justinian I. După numai două decenii, în rezultatul cutremurelor puternice din 15 august 553 e.n., 14 ianuarie 557 și 7 mai 558, partea de răsărit a admirabilei cupole s-a prăbușit. Restaurarea i-a fost încredințată nepotului lui Isidoros din Milet, iar la 24 decembrie 563 Justinian a inaugurat din nou biserica iubită. Considerată de unii autori drept cea de a opta minune a lumii antice târzii, Catedrala Sfânta Sofia este o glorie a geniului constructiv uman. Ea a reprezentat centrul vieții religioase a Imperiului Roman de Răsărit, servind în această postură timp de 916 ani. După cucerirea turcă a servit drept moschee alți 482 de ani, iar după anul 1935 a devenit muzeu la inițiativa marelui reformator turc Mustafa Kemal Ataturk.
Anul 1918. România, fiind izolată de aliaţii săi din vest, în condiţiile prăbuşirii frontului rusesc ca urmare a revoluţiei din Rusia, este forţată să semneze Tratatul de pace de la Bucureşti (Buftea) cu Puterile Centrale, tratat rămas neratificat de regele Ferdinand. În toamna anului 1917, anarhia din rândul trupelor ruse din Moldova reprezenta o ameninţare gravă la adresa stabilităţii României. În condiţiile căderii guvernului Kerenski şi a loviturii de stat bolşevice (25 octombrie / 7 noiembrie 1917), România a rămas singură şi înconjurată de duşmani. Consiliul de Coroană din 19 noiembrie / 2 decembrie 1917 a decis continuarea războiului cu Puterile Centrale, dar a doua zi generalul Şcerbacov, comandantul trupelor ruse din România, a propus germanilor un armistiţiu, implicând şi pe români, astfel ca la 26 noiembrie / 9 decembrie 1917 România s-a văzut silită, deşi victorioasă pe front, să ceară armistiţiul cu Puterile Centrale. La 25 ianuarie / 7 februarie 1918 România a primit un ultimatum din partea Puterilor Centrale pentru încheierea păcii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com