A fost creată prima circumscripție medicală din regiunea Cernăuți

oWkiKd6TtvocvtxjAlqc.r695x430

Este vorba despre circumscripția medicală de Vest care cuprinde raioanele Putila, Vijniţa, Hliboca şi Storojineţ cu spitalul central în orașul Storojineț. După negocieri, clarificări și discuții lungi în postul de șef al Consiliului de administrare a circumscripție medicale Vest a fost ales Volodymyr Filipovyci, șef-adjunct al Consiliului raional Storojineț.

Potrivit Mariei Polișciuk, directorul Departamentului regional de Ocrotire a Sănătății Cernăuți, în viitorul apropiat consiliile spitalicești sunt invitate să facă propuneri pentru dezvoltarea circumscripțiilor medicale în următorii 5 ani.

Funcţionarii de la Ministerul Ocrotirii Sănătăţii afirmă că instituțiile respective sunt create pentru a optimiza reţeaua instituţiilor sanitare. La baza acestor transformări stau două principii: în primul rând, urmează să fie asigurat accesul cetă­ţeanului la asistenţa medicală calitativă, iar, în al doilea rând, instituţiile sanitare trebuie să dispună de toate condiţiile pentru menţinerea specialiştilor medicali de înaltă calificare. În timpul creării circumscripţiei medicale este determinat spitalul pentru tratamentul intensiv, adică cel mai puternic din circumscripţie.

Așadar, circumscripţia medicală de Vest va cuprinde raioanele Putila, Vijniţa, Hliboca şi Storojineţ cu centrul la Storojineţ. Din circumscripţia medicală Centrală vor face parte oraşul Cernăuţi (el va fi şi centrul), raioanele Herţa, Zastavna şi Chiţmani. Iar circumscripţia medicală de Est va include raioanele Hotin, Noua Suliţă, Kelmenţi şi Secureni, centrul fiind la Hotin.

 

 

 

Добавить комментарий