David Malpass a fost vineri desemnat noul preşedinte al Băncii Mondiale, prin aprobarea unanimă a consiliului executiv al instituţiei, continuînd astfel tradiţia de 73 de ani a unui american care conduce cea mai mare bancă de dezvoltare din lume.
Banca a spus că Malpass, Subsecretarul Trezoreriei Statelor Unite pentru Afaceri Internaţionale, îşi va începe noul rol marţi, pe măsură ce Banca Mondială şi Întîlnirile de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional sînt în curs de desfăşurare.
Malpass, fostul economist şef al Bear Stearns şi Co, care a sfătuit campania electorală a lui Trump în 2016, a fost singurul candidat. Fostul preşedinte al Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, care a demisionat în ianuarie pentru a se alătura unui fond privat de infrastructură, s-a confruntat cu două provocări, respectiv Nigeria şi Columbia în 2012 cînd a fost ales pentru prima dată.
De data aceasta, membrii consiliului băncii au declarat că nu a fost vorba de o provocare pentru candidatul american din partea unor economii dezvoltate, cum ar fi Europa şi Japonia, şi de pe pieţele emergente mai mari, cum ar fi China şi Brazilia.
Într-un interviu telefonic pentru agenţia Reuters, Malpass a declarat că va susţine angajamentul băncii de a reduce sărăcia în ţările cele mai sărace, de a lupta împotriva schimbărilor climatice şi de a-şi atinge obiectivele declarate de a menţine creşterea de capital de 13 miliarde de dolari care a fost înregistrată anul trecut.
Într-un e-mail către angajaţii Băncii Mondiale, Malpass a subliniat necesitatea de a combate sărăcia extremă şi „să încurajeze o creştere pe scară largă a fiecărui debitor şi o economie globală mai puternică şi mai stabilă pentru toţi”.