A fost votat acordul privind Brexit-ul ce stabilește retragerea din UE a Marii Britanii

images_cms-image-000082967

Premierul britanic Boris Johnson a obţinut vineri în noul legislativ de la Londra constituit după alegerile anticipate un prim vot favorabil asupra acordului privind Brexitul pe care l-a convenit cu Uniunea Europeană şi care prevede ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar pe 31 ianuarie 2020, transmite Reuters.

Acordul a fost votat cu 358 de voturi pentru şi 234 împotrivă, rezultat ce confirmă majoritatea confortabilă de care se bucură Boris Johnson în urma alegerilor din 12 decembrie, câştigate detaşat de Partidul Conservator.

»A sosit momentul să lăsăm în urmă vechile etichete de ‘leave’ şi ‘remain’ (taberele pro şi anti-Brexit n.red), acum trebuie să acţionăm împreună ca o naţiune revigorată», a spus Johnson în planul Camerei Comunelor înaintea votului. »Este momentul să ne unim şi să scriem un nou şi important capitol în istoria noastră naţională, să încheiem un nou parteneriat cu prietenii noştri europeni, să fim demni în lume», a adăugat el.

Ratificarea finală a acordul privind Brexitul, care mai trebuie votat şi de Parlamentul European, este programată în Camera Comunelor pentru începutul lunii ianuarie, ultimul vot fiind prevăzut pentru 9 ianuarie.

Actul normativ votat vineri, denumit Legea privind Acordul de Retragere din UE (Withdrawal Agreement Bill), a fost revizuit de premierul Johnson după câştigarea alegerilor. El a stabilit astfel că prelungirea perioadei de tranziţie post-Brexit dincolo de data de 31 decembrie 2020 este ilegală. A fost de asemenea eliminată posibilitatea ca parlamentul să se pronunţe asupra abordării negocierilor privind viitoarea relaţie cu UE, modificare criticată de opoziţie, liderul laburist Jeremy Corbyn afirmând că există un risc tot mai mare ca anul viitor să avem un »no-deal», respectiv o rupere totală a legăturilor Regatului Unit cu UE.

Conform termenului stabilit de Johnson, guvernul său trebuie să încheie cu UE un acord comercial până la finalul perioadei de tranziţie post-Brexit, aşadar nu mai târziu de decembrie 2020, obiectiv considerat la Bruxelles ca fiind greu de realizat.

Добавить комментарий