În regiunea Cernăuţi se lucrează intens la repararea a câtorva segmente ale drumurilor naţionale. Concomitent se desfăşoară lucrări şi la repararea unor drumuri locale.
De mai mulţi ani erau aşteptaţi specialiştii rutieri pe segmentul drumului între satele Coteleu şi Cerlena. Acest drum, acoperit cu prundiş, în orice anotimp al anului creează dificultăţi pentru călători: iarna este deseori troienit, iar primăvara, vara şi toamna, în rezultatul ploilor abundente, pune la încercare răbdarea şi iscusinţa conducătorilor auto. Şi, iată, săptămâna trecută aici a fost adusă tehnica mult dorită. La aceasta a contribuit starostele satului Cerlena, Alexandru Rotar, care mereu a tot bătut la uşa instanţelor. Lucrările de reparaţie sunt efectuate de Compania „Evrodor”. Costul lor este de 56 milioane grivne, scrie ediţia „Cuvântul adevărului” din Noua Suliţă.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com