Medicii bucovineni anunță moartea femeii din raionul Chițmani care a fost preluată în această dimineață în stare de hipotermie și cu degerături.
Vadim Stupnițki, medic șef-adjunct de la Unitatea Medicală a Spitalului de Urgență Cernăuți, a declarat că femeia a fost preluată de ambulanță și transportată la spital cu degerături în jurul orelor 6.20.
„La internare în spital femeia de aproximativ 40 de ani mai dădea semne de viață. Medicii au încercat aproape o oră s-o salveze, dar fără folos. Expertiza medico-legală va determina cauza exactă a morții”, a declarat Stupnițki.
Potrivit informațiilor, la sosirea ambulanței, femeia era în stare de ebrietate și, pe fondul consumului excesiv de alcool, nu a mai simțit frigul și a intrat în șoc hipotermic.