Accident aviatic în apropiere de capitala Kârgâzstanului, Bișkek. 37 de oameni au murit, iar 11 au fost răniți, după ce un avion cargo turcesc s-a prăbuşit.
Majoritatea victimelor sunt locuitorii din zonă, peste casele cărora a căzut aparatul de zbor. În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa şi cei trei membri ai echipajului. Potrivit autorităților locale, 32 de locuinţe au fost avariate, iar mai multe dintre ele au luat foc. Ei se tem că printre dărâmături ar mai putea fi victime.
La faţa locului au intervenit zeci de echipaje de salvatori şi pompieri. Pe internat au apărut imagini care au surprins momentul în care nava a început să se prăbuşească.
Avionul turc efectua o cursă din Hong Kong spre Istanbul, însă avea escală în Bişkek. Din cauza accidentului, aeroportul din capitala Kârgâzstanului, pe care trebuia să aterizeze aparatul de zbor, a fost închis.
Potrivit informațiilor preliminare, aeronava s-ar fi prăbușit din cauza condițiilor meteo nefavorabile, dar şi a unei erori de pilotaj. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.