Un șofer a urcat la volan în stare de ebrietate și a provocat un accident în apropiere de satul Slobozia din raionul Hliboca. Acesta a pierdut controlul volanului și a ajuns într-un șanț.
Potrivit portalului hlyboka.info, accidentul s-a produs joi dimineață, în jurul orei 06.00.
La fața locului s-a deplasat poliția și o echipă de descarcerare. Mașina era grav avariată.
Atât șoferul, cât și pasagerii erau în stare avansată de ebrietate.
În continuare, cazul dat urmează a fi cercetat de către angajații poliției pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.