La 30 iulie 2007 a plecat la cele veșnice Patriarhul Teoctist, pe numele de mirean Toader Arăpașu, întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române timp de peste douăzeci de ani, perioadă când România a trecut de la socialism la valorile democrației.
Viitorul Patriarh s-a născut la 7 februarie 1915, în localitatea Tocileni, județul Botoșani.
Patriarhul Teoctist s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat teologiei româneşti. Nici chiar în Grecia, ţară aflată în afara lagărului comunist, Biserica Ortodoxă locală nu a putut tipări atâtea titluri câte s-au tipărit în perioada păstoririi patriarhului Teoctist în România. De asemenea, a avut o permanentă activitate pentru unitatea ortodoxă, evidențiindu-se şi în domeniul ecumenismului. A obţinut situarea Bisericii Ortodoxe Române la un nivel mai înalt în relaţiile cu celelalte culte decât în trecut. Deşi a fost nevoit să accepte demolarea a 27 de biserici ortodoxe – monumente istorice în Bucureşti, Patriarhul Teoctist a ridicat, în schimb, în aceeaşi perioadă peste 100 de biserici în întreaga țară. A făcut mari eforturi pentru a ocroti ortodocşii, urmăriți de autorităţile comuniste din motive de credinţă.
Ierarhul Bisericii Ortodoxe Române a fost acuzat pentru obedienţa sa faţă de autorităţile comuniste, fapt care a culminat cu aprobarea demolării a 26 de biserici istorice din Bucureşti. A adresat numeroase telegrame de felicitare dictatorului Nicolae Ceauşescu, căruia i-a făcut cadou vechi tipărituri şi obiecte de patrimoniu. După Revoluţia din decembrie 1989, înţelegând contestaţiile de ordin politic, în legătură cu demolarea unor biserici în Bucureşti de către regimul de dictatură, la şedinţa Sfântului Sinod din 10 ianuarie 1990 Patriarhul Teoctist a cerut în scris retragerea din slujirea sa, în semn de pocăinţă. El s-a refugiat apoi la Mănăstirea Sinaia. În şedinţa sa din 10 ianuarie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a acceptat demisia Patriarhului Teoctist. Primind cereri din toată ţara din partea credincioşilor, a clerului de la parohii şi mânăstiri, pentru revenirea Patriarhului, precum şi a unor scrisori din partea Patriarhilor Bisericilor Ortodoxe locale, Sfântul Sinod în şedinţa sa din aprilie a hotărât chemarea Patriarhului la locul său.
Prin slujirea sa în continuare, Patriarhul Teoctist a obţinut importante recunoaşteri din partea majorităţii Bisericilor ortodoxe locale, ca şi din partea altor culte religioase. În perioada 7-9 mai 1999, la invitaţia Patriarhului Teoctist, s-a desfăşurat vizita istorică în România a Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea (prima vizită a unui Papă într-o ţară majoritar ortodoxă).
În timpul păstoriei sale Patriarhul Teoctist a vizitat Lavra Pecerska din Kiev. Cu acest prilej el a menționat că în secolul al XVII-lea, în mica tipografie din curtea Lavrei văd lumina tiparului lucrările principale ale mitropolitului Petru Movilă, în deosebi „Mărturisirea ortodoxă”. Examinată mai întâi de Sinodul de la Kiev în 1640 și de Sinodul Ecumenic de la Iași din 1642, ea a devenit o carte de căpătâi pentru toți ortodocșii. Apreciind acest eveniment peste atâtea secole, Preafericitul Teoctist, remarca: „Și nu întâmplător glasul Ortodoxiei s-a auzit tot de pe acest pământ românesc, la 1642, spre a dărui dreptar de credință neștirbită „Mărturisirea ortodoxă”, rod al strădaniilor învățatului mitropolit român Petru Movilă al Kievului, pe care Sinodul de la Iași, cu râvna domnitorului Vasile Lupu, l-a examinat și definitivat”. La Sfânta Mănăstire a Peșterilor din Kiev Patriarhul Teoctist și-a amintit și de Paisie Velicicovschi: „Acest cuvios, mare părinte şi duhovnic Paisie a trăit în această Lavră (Pecerska) împreună cu monahi români mai înainte de a veni să-şi desăvârşească lucrarea duhovnicească în România de-a lungul a 31 de ani cât a fost stareţ la mănăstirile româneşti”.
Patriarhul Teoctist a murit la 30 iulie 2007, în urma unui stop cardiac, suferit ca urmare a complicaţiilor apărute după intervenția chirurgicală, la care a fost supus în cursul aceleiaşi zile.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com