„Eu nu voi spune aceea ce m-au rugat să spun”
În memorabila zi de 19 ianuarie 1973 au înflorit trandafirii în inimile studenţilor români. De-asupra meleagului de la poalele Carpaţilor a strălucit constelaţia „Horia-Cloşca-Crişan”, în Univers galopau pandurii lui Tudor şi oraşul lui Alexanru cel Bun era ocrotit de steaua lui Mihai Viteazul. În auditoriul nr. 1 din corpul şase al Universităţii de Stat din Cernăuţi s-a desfăşurat adunarea comsomolistă a Secţiilor de moldovenească şi de ruso-moldovenească, transformată în Adunare Naţională. Studenţii s-au prezentat la ea îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, intonând „Deşteaptă-te române!”, devenind „sufletul neamului nostru” şi „altarul de jertfă al naţiunii”. Admirându-i, a lăcrimat poetul Vasile Leviţchi, pe atunci Profesor universitar. Asemenea paşoptistului Aron Pumnul, el a mişcat sufletele discipolilor săi, răspândind în juru-i „sentimente de dragoste faţă de neamul românesc, de trecutul său istoric şi de marea comoară a limbii române”. Acest mare Om de cultură a trezit „în rândurile tineretului conştiinţa demnităţii naţionale, dezvoltând iubirea de Ţară, de datina strămoşească”. Preşedintele comisiei de examinare a faptului semnalat de Direcţia Comitetului Securităţii de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene din regiunea Cernăuţi, docentul Skiba, a menţionat: „Membrii comisiei au ajuns la concluzia că literatura adunată de către studenţi, poartă un caracter antisovietic şi tinerii s-au făcut responsabili în faţa legii pentru acţiunea de colectare, păstrare şi studiere a acestor cărţi”. S-a adresat celor prezenţi cu rugămintea ca ei să voteze pentru excluderea „studenţilor naţionalişti din rândul slăvitului comsomol leninist”. A fost susţinut de ceilalţi membri ai comisiei: Nazarok, Pavliuk, Panţir, Kuzneţov.
După el a luat cuvântul docentul Mihai Dăscălescu. Dânsul a povestit despre activitatea sa politică, desfăşurată în perioada interbelică în fostul judeţ Hotin al României, în cadrul căreia a luptat împotriva mişcărilor de dreapta, existente în nordul Basarabiei. Însă, n-a amintit că la 28 iunie 1940, când în ţinutul nostru este instaurată dictatura stalinistă, rămas fără mijloace de existenţă, înaintează o cerere comisiei sovieto-române cu rugămintea să fie repatriat în Ţara-i natală, unde s-a născut la 27 octombrie 1910. Rezolvare adresării sale va fi tărăgănată de către organele staliniste locale pe parcursul unui an de zile şi, odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi fosta Uniune Sovietică, este întemniţat în straşnica închisoare cernăuţeană, fiind acuzat de activitate antisovietică şi condamnat la 10 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă coreţională. Astfel, fostul avocat Dăscălescu, în trecut membru al Partidului Radical-Ţărănist Român, ajunge în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă pentru a doborî copaci în pădurile seculare din Uralul îndepărtat, unde durata iernii trecea ca un fior rece prin sângele lui, iar cerul de gheaţă îi trezea în suflet dorul de vară, de meleagurile mândre ale Hotinului, oraşul tinereţii sale, care, după cum menţiona scriitorul Geo Bogza în renumitele lui reportaje din provinciile româneşti, este „în aşa fel construit, încât câmpiile de afară pătrund până în inima lui, continuând prin mijlocul oraşului şi răzbind în partea cealaltă tălăzuirea lui infinită. Oamenii care îşi trăiesc viaţa umblând pe străzile lui, în realitate sunt în contact direct şi plutesc pe tălăzuirea acestor câmpii, cum ar pluti o barcă pe valurile unei mări care ar fi pătruns între casele oraşului”.
Docentul Dăscălescu a terminat discursul său cu următoarele cuvinte: „Eu nu pot conchide care-i vina acestor studenţi, fiindcă nu cunosc statutul comsomolului”. Pentru fraza dată, anunţată cu sinceritate, fiindcă era convins că studenţii puşi la stâlpul infamiei de către autorităţile comuniste pentru crime pe care nu le-au săvârşit, Mihai Dăscălescu a fost declinat în timpul tuturor şedinţlor ale comitetului comsomolist al Universităţii cernăuţene, ţinute după exmatricularea studenţilor români. În ziua de 24 ianuarie 1973, I. A. Burkovski, şeful Secţiei de ştiinţă a comitetului regionl Cernăuţi al Partidului Comunist al Ucrainei, în cadrul unei şedinţe, la care au participat activiştii organizaţiilor de partid şi sindicale ale Universităţii, a menţionat: „Studenţii citeau literatură fascistă, editată în România în 1941, iar Dăscălescu nu-i în stare să facă o apreciere justă a activităţii lor, fiindcă nu cunoaşte statutul comsomolului”.
Nu s-a scurs multă vreme după acea memorabilă adunare comsomolistă şi docentul Mihai Dăscălescu a fost nevoit să-şi ia rămas bun de la Catedra universitară.
Reieşind din faptul că Dăscălescu nu era iniţiat în litera statutului comsomolului leninist, preşedintele comisiei s-a adresat către cei prezenţi în auditoriu cu următoarele cuvinte: „Acuma se va ridica un tânăr comsomolist. El va spune despre greşelile comise de către studenţii, activitatea cărora este pusă astăzi în discuţie, şi care criterii de bază din statutul comsomolului au fost încălcate de aceşti comsomolişti”.
S-a ridicat un student din anul întâi şi toate privirile din sală s-au îndreptat către chipul său de o inteligenţă deosebită, aşteptând cu toţii ce va cuvânta acest tânăr comsomolist, special pregătit pentru demascarea acţiunilor necuviincioase ale „naţionaliştilor”. Studentul, cu o voce domoală şi clară, ca să fie auzit de toată lumea, a rostit: „Mie mi-au spus să spun, dar eu nu voi spune aceea ce m-au rugat să spun”. După aceste slove, devenite proverbiale şi intrate în istorie, s-a aşezat cuminte la locul său. Membrii comisiei au rămas încremeniţi.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com