Am ieşit la pensie la atingerea vârstei de pensionare în anul 2010. Am o vechime de muncă pedagogică de 37 de ani. Oare am dreptul la ajutor bănesc în sumă de zece pensii lunare, care în prezent li se acordă colegilor mei la ieşirea la pensie la vârsta de pensionare?”.
Acordarea ajutorului bănesc pedagogilor în sumă de zece pensii lunare, care nu este supus impozitului, a devenit posibilă numai după introducerea modificărilor în Legea Ucrainei „Cu privire la asigurarea obligatorie cu pensii de stat”, care au intrat în vigoare la 1 octombrie 2011.
La acordarea ajutorului bănesc se ţine cont de următoarele condiţii:
* dacă pensia pentru limita de vârstă a fost acordată după 1 octombrie 2011;
* dacă în ziua ieşirii la pensie persoana respectivă lucra la instituţiile de stat şi comunale în unul din posturile enumerate în lege;
* dacă stagiul de cotizare pentru bărbaţi este de 35 de ani, iar pentru femei – de 30 de ani, care le permite să iasă la pensie anticipat;
* dacă până atunci nu au primit nici un fel de pensie.
Prin urmare, dacă aţi ieşit la pensie în anul 2010, nu puteţi beneficia de acordarea acestui ajutor bănesc.
Svitlana HITYK, specialist principal
la Direcţia Fondului de Pensii al Ucrainei în
regiunea Cernăuţi