ALERTĂ! Numărul cazurilor de rujeolă înregistrate la nivel global s-a dublat

rujeola-1528800993-1280x720

Numărul cazurilor de rujeolă înregistrate la nivel global s-a dublat, ajungând la 229.000 anul trecut, a declarat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), precizând că regiunile aflate în conflict şi zonele sărace, îndepărtate sunt principalele puncte fierbinţi de cazuri de îmbolnăviri.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat totuşi că mai puţin de o zecime dintre cazuri sunt raportate autorităţilor sanitare, iar numărul real pentru anul trecut ar putea depăşi 2 milioane de cazuri.

Mai mult de o treime dintre cazurile la nivel global s-au înregistrat în Europa, unde numărul acestora s-a triplat, ajungând la 82.596 de cazuri anul trecut, potrivit cifrelor publicate săptămâna trecută de biroul OMS pentru Europa.

O mare parte din infecţiile din Europa au fost înregistrate în Ucraina.

În Asia, Filipinele a raportat în această săptămână cel puţin 70 de decese — majoritatea copii — într-un focar rujeolic.

Zonele de conflict şi fluxurile migratorii reprezintă o provocare majoră pentru eforturile de vaccinare, precum şi zonele din ţările sărace în care este greu de ajuns, au declarat oficialii OMS într-o conferinţă de presă, cerând un efort sporit pentru vaccinarea fiecărui copil.

Rujeola rămâne o cauză majoră a decesului în rândul copiilor mici la nivel mondial. Boala extrem de contagioasă se răspândeşte prin tuse, strănut şi contact direct cu secreţii infectate ale nasului şi gâtului.

«Rujeola este o boală provocată de un virus care poate fi pe deplin prevenită», a afirmat Katherine O’Brien din cadrul OMS.

«Vaccinurile sunt extrem de sigure şi eficiente», a adăugat ea.

Добавить комментарий