Ambasador ucrainean: Ucraina are în vedere să se doteze cu arme nucleare, în cazul în care nu devine membră a NATO

unnamed-7

Ucraina are în vedere să se doteze cu arme nucleare, în cazul în care nu devine membră a NATO, a afirmat joi ambasadorul ucrainean în Germania, transmite DPA.

«Fie facem parte dintr-o alianţă cum este NATO şi contribuim astfel la a face Europa mai puternică, fie rămânem cu cealaltă opţiune, care este să ne înarmăm», a declarat pe postul de radio Deutschlandfunk ambasadorul Andrii Melnik.

În acest ultim caz, Kievul «va avea probabil în vedere statutul său nuclear», a menţionat ambasadorul. «Cum altfel putem să ne asigurăm apărarea?», a adăugat el.

Kievul a renunţat în 1994 la al treilea cel mai mare arsenal nuclear din lume, datând din epoca sovietică şi care era amplasat pe teritoriul Ucrainei, focoasele nucleare fiind toate transportate în Rusia. În schimb, SUA, Marea Britanie şi Rusia s-au angajat să respecte graniţele Ucrainei.

Rusia a desfăşurat între 15.000 şi 25.000 de militari în peninsula Crimeea şi la frontiera cu Ucraina, potrivit estimărilor Statelor Unite, a indicat miercuri însărcinatul cu afaceri al SUA, Courtney Austrian, în cadrul unei reuniuni a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), la Viena.

Masarea de trupe ruseşti la frontiera cu Ucraina alimentează îngrijorările privind o nouă acutizare a tensiunilor în regiune. Moscova a anexat peninsula Crimeea după un referendum controversat în 2014. Guvernele occidentale consideră în continuare Crimeea drept parte a teritoriului ucrainean.

Ucraina a avertizat miercuri că Rusia intenţionează să depoziteze arme nucleare în regiunea Crimeea, anunță Reuters și US News, potrivit Mediafax.

„Infrastructura din Crimeea este pregătită pentru potenţiala stocare de arme nucleare. Prezenţa muniţiei nucleare în Peninsula Crimeea ar declanşa o nouă serie de probleme politice, juridice şi morale”, a avertizat miercuri Andrii Taran, ministrul ucrainean al apărării, fără a prezenta însă dovezi în acest sens.

„Forţele ruse din Crimeea ar putea lansa provocări militare substanţiale în 2014”, a declarat Andrii Taran în cursul unei întâlniri cu membrii Subcomisiei pentru Apărare a Parlamentului European.

Libertatea Cuvântului  (www.lyberti.com)

Добавить комментарий