ANUL 1941 ÎN DESTINUL ŢINUTULUI NOSTRU (I)

16 8 А 1

„Suntem contemporani cu strămoşii şi ei sunt contemporani cu noi. Nobleţea lor e nobleţea noastră, vitejia lor e vitejia noastră, victoriile lor sunt victoriile noastre, suferinţele lor sunt suferinţele noastre. Apărându-le memoria, ne apărăm pe noi. Noi suntem prelungirea lor în istorie, aşa cum urmaşii vor fi prelungirea noastră.”

(Mitropolitul Antonie Plămădeală)

În ianuarie 1941, comitetul regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei va  primi numeroase informaţii din partea diverselor structuri ale organelor staliniste,  existente în  ţinutul „eliberat”. Aceste informaţii vor cuprinde date referitoare la munca depusă de către structurile în cauză în direcţia instaurării şi consolidării puterii sovietice. Fiecare structură bolşevică se va strădui să aducă la cunoştinţa „scumpului partid leninist” acele „realizări considerabile”, obţinute pe parcursul celor şase luni de „activitate intensă şi rodnică”, sub „nemuritoarea conducere comunistă”.

„Reformele sovietice” în domeniul învăţământului public

Prima informaţie a pornit de la Secţia regională a învăţământului public. Funcţionarii stalinişti raportau comitetului regional de partid  că în „ziua instaurării puterii sovietice, în Bucovina de Nord” existau 503 şcoli primare. În ele, timp de două decenii, căpătau cunoştinţele necesare 69.056 de elevi. Totodată, funcţionau 13 gimnazii, în cadrul cărora studiau 2.583 de gimnazişti, şi 14 licee, unde sorbeau din izvorul nesecat al cunoştinţelor 8.037 tineri. În ţinut se aflau „3 seminare pedagogice”, cu un număr de 972 de studenţi. Toate aceste aşezăminte de învăţământ, „purtând amprenta unei orânduiri burgheze”, trebuiau supuse unei reorganizări esenţiale. În urma „reformelor staliniste”, efectuate în vara anului 1940, s-a ajuns la 371 de şcoli primare, în care erau 48.903 elevi, 138 de şcoli medii incomplete, cu 45.715 elevi şi 27 de şcoli medii, unde aveau posibilitate să studieze 13.952 de adolescenţi. În total, cele 536 de şcoli sovietice erau frecventate de 108.570 de elevi. Vor fi înfiinţate 406 şcoli cu limba ucraineană de predare, 10 şcoli cu limba rusă de predare, 8 şcoli evreieşti şi o şcoală cu limba poloneză de predare. Pentru copiii băştinaşilor de origine română, după cum s-a menţionat în materialele precedente, vor fi deschise 114 şcoli cu limba „moldovenească” de predare. Fostele 3 seminare pedagogice, care au existat în perioada interbelică, sunt transformate în 2 şcoli pedagogice pentru 380 de studenţi.

În informaţie se relata că la 1 ianuarie 1941, în sistemul de învăţământ sovietic activau 3.115 pedagogi, dintre care 1.226 de învăţători erau aduşi din estul Ucrainei, iar 1.889 de specialişti vor fi angajaţi din rândul foştilor profesori şcolari, concediaţi de puterea stalinistă. În ţinut a fost deschis Institutul de perfecţionare a cadrelor didactice, care a organizat cursuri de pregătire a inspectorilor şcolari şi cursuri pentru directorii şcolilor primare. În raioanele din regiune iau fiinţă „cabinetele pedagogice raionale” şi 83 de „cercuri metodice”, care vor fi organizate pe lângă şcolile medii şi medii incomplete din centrele raionale. Se menţiona faptul că până la 16 septembrie 1940, când a început primul an şcolar în instituţiile de învăţământ sovietice, au fost reparate toate cele 612 aşezăminte şcolare, care se găseau în ţinut. Totodată, la dispoziţia şcolilor sunt puse suplimentar 409 „castele ale foştilor boieri”. În toate şcolile din regiune vor fi organizate biblioteci şcolare. Concomitent, se semnala lipsa manualelor în şcolile cu limba „moldovenească” de predare.

Informaţia conţinea date referitoare la munca depusă în domeniul lichidării analfabetismului. Se sublinia că în această direcţie s-au alcătuit listele băştinaşilor care nu ştiau carte. La 1 ianuarie 1941, în regiune se aflau 83.239 de analfabeţi. Pentru instruirea lor, conform hotărârii din 23 decembrie 1940 a biroului comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, vor fi deschise suplimentar 19 şcoli sovietice.

Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий