Martirii de la Fântâna Albă
Martirii căzuţi la Lunca şi Fântâna Albă sunt o părticică a măcelăriei conştiinţei neamului, a talentului său masacrat. Mitropolitul Antonie Plămădeală menţiona: „Suntem contemporani cu strămoşii şi ei sunt contemporani cu noi. Nobleţea lor e nobleţea noastră, vitejia lor e vitejia noastră, victoriile lor sunt victoriile noastre, suferinţele lor sunt suferinţele noastre. Apărându-le memoria, ne apărăm pe noi. Noi suntem prelungirea lor în istorie, aşa cum urmaşii vor fi prelungirea noastră”.
Cercetările referitoare la masacrele sângeroase de la Lunca şi Fântâna Albă continuă. Scriitorul Romulus Rusan afirmă: „Veneraţia faţă de victimele comunismului nu trebuie să ia doar forma lacrimii, a florilor depuse şi a liniştii necesare reculegerii, ci a unei cercetări active, din care să reiasă caracteristicele istorice ale fenomenului totalitar. Suferinţa noastră trebuie studiată şi cunoscută de noi înşine, dar şi de alţii, pentru că lacrimile se zvântă, florile se ofilesc, dar documentele rămân şi ele se transformă în istorie”.
În „Tabelul de locuitorii morţi şi identificaţi din revoluţia din 1 aprilie 1941”, alcătuit de către Pretura plăşii Storojineţ şi înaintat Guvernământului Provinciei Bucovina pe data de 1 februarie 1943, în lista martirilor comunei Suceveni, căzuţi la Varniţa, este inclus tânărul Vasile al lui Alexa Sidoreac.
În „Tabelul nominal de persoane de pe teritoriul rural al Inspectoratului din nordul Bucovinei, executate de sovietici fără sentinţă”, alcătuit de către Inspectoratul Jandarmeriei din Cernăuţi, în 1942, apare tânărul Gheorghe Sidoreac, în vârstă de 18 ani, care a „încercat să se refugieze în ţară” şi a căzut la Fântâna Albă.
În documentele sovietice, în lista persoanelor deportate din satul Suceveni, fostul raion Hliboca, se menţionează că Sidoreac Vasile al lui Oleksii, născut în 1933, ucrainean, conform deciziei „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. din iunie 1941, a fost deportat, fiind acuzat de faptul că „era rudă cu un element care prezintă un pericol social”. Împreună cu el, vor fi deportaţi: Sidoreac Veronica a lui Oleksii, născută în 1934, ucraineancă; Sidoreac Dragoş al lui Oleksii, născut în 1931, ucrainean; Sidoreac Ilie al lui Oleksii, născut în 1927, ucrainean; Sidoreac Oleksii al lui Simion, născut în 1891, ucrainean, poseda studii primare, ţăran; Sidoreac Elena a lui Ilie, născută în 1902, ucraineancă, ţărancă; Sidoreac Petru al lui Oleksii, născut în 1925, ucrainean. În regiunea Aktiubinsk din Kazahstan a murit Ilie Sidoreac.
Marcus Tullius Cicero susţinea cu multe secole în urmă: „Natura a plantat în minţile noastre o lungă sete de a vedea Adevărul”.
În „Tabelul de locuitorii morţi şi identificaţi din revoluţia din 1 aprilie 1941”, alcătuit de către Pretura plăşii Storojineţ, în 1943, în lista martirilor comunei Cupca, seceraţi de gloanţele grănicerilor stalinişti la Fântâna Albă, intră Bicer Gheorghe al lui Ilie.
În documentele sovietice apare Bicer Gheorghe al lui Ilie, născut în 1918, în localitatea Cupca, fostul raion Hliboca, român, poseda studii primare, ţăran. A fost arestat de către reprezentanţii Detaşamentului de grăniceri nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. în ziua de 2 aprilie 1941 „pentru trădarea patriei”. Moare pe data de 9 februarie 1942, în lagărul comunist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă. Reabilitat de către Procuratura regiunii Cernăuţi la 11 aprilie 1990.
Încă multă trudă şi răbdare trebuiesc depuse în direcţia cercetării evenimentelor sângeroase de la Lunca şi Fântâna Albă, din iarna şi primăvara anului 1941. Anticii spuneau: „Păstraţi încrederea, căci timpul scoate adevărul la lumină”. În revista „Vatra Noastră Românească” din aprilie-iunie 2015, Paul-Mircea Iordache, redactorul-şef al acestei reviste, care apare la Botoşani, România, a publicat un interviu, în cadrul căruia mult regretatul Dumitru Covalciuc menţiona: „Coloana a avut până la 1.500 de oameni. Noi vorbim, găsim… În fiecare sat de pe valea Siretului, pe cruci, sunt trecuţi cei care au murit la Fântâna Albă: ba-s opt, ba-s cinci, ba-s doisprezece; 28 au murit, acolo; în groapă la Hliboca, în cimitirul evreiesc, sunt cei trecuţi prin beciurile N.K.V.D.-ului; atâţi au fost duşi în lagăre. O mai fi murit prin pădure, răniţi, poate asta noi nu ştim”.
În continuare, unul dintre principalii cercetători ai masacrului de la Fântâna Albă relata: „Nu, fraţilor, nu-i Katynul românilor Fântâna Albă! Ştiţi unde e Katynul românilor?… Karelya – Onega, nu Ladoga! Acolo, în spatele gării Vicika, au fost aruncaţi două mii de români, la începutul iernii din 1945. Aceştia n-au mai venit acasă…”.
Dumitru Covalciuc, despre care Paul-Mircea Iordache accentua, la începutul interviului, că „este un cunoscut scriitor român din perimetrul bucovinean şi, deasemenea, un publicist remarcabil, autorul almanahului „Ţara fagilor”, intelectual militant, cu o operă binecunoscută românilor din ţară dar, mai ales, românilor din nordul Bucovinei”, sublinia: „Şi-mi spune un ziarist – ucrainean, dar bucovinean de origine – că a fost în arhiva grănicerilor, la Moscova, şi a stat şi a descoperit toată documentaţia cu Fântâna Albă. Rapoartele… Şi-mi spune: „Eu nu-ţi arăt, dar îi ceva straşnic.Eu vreau trei sute de dolari – drumul, hotelul”. Eu, de unde să iau banii?… Mă duc la Târgu-Mureş şi povestesc – scoteam acolo o revistă, atunci — , era ziua de salariu: ungurii mi-au luat pălăria de pe cap şi mi-au pus banii, dar românii, nu. Şi-atunci am zvârlit pălăria cu totul, şi-am spus: nu cumpăr documente româneşti cu bani străini!”.
Acest cărturar de marcă al neamului afirma: „Nu mi-a dat nimeni!… Şi-acela a vândut documentele. Cui a vândut, nu ştiu. Doi ani m-aşteptase omul. N-am avut eu, dolari, atunci… Iată, sunt multe lucruri de făcut! Se găsesc multe documente în arhive, dar trebuie să ai noroc şi trebuie să ştii a lucra. Uneori, stai în arhive o săptămână şi n-ai găsit o informaţie”.
În săptămânalul „Monitorul Bucovinean” din 7 aprilie 2022, Nicolae Şapcă, directorul ziarului, în materialul „Rugăciuni la Fântâna Albă, iar în zile de război cu ruşii”, aducea la cunoştinţa cititorilor faptul că „un fost angajat şi coleg din redacţia noastră”, referindu-se la evenimentele sângeroase de la Varniţa, susţine „că la Moscova sunt trei dosare în care e posibil să fie foarte multă informaţie pe care noi încă nu o cunoaştem”.
Reiese că scriitorul Dumitru Covalciuc a spus lucruri adevărate în 2015.
Jurnalista Maria Toacă scrie: „În volumul „Cartea durerii”, partea a cincea, Petru Grior publică „Lista martirilor seceraţi de gloanţele grănicerilor sovietici în timpul masacrului sângeros de la Varniţa (Fântâna Albă) din ziua de 1 aprilie 1941, numele cărora au fost descoperite în documentele de arhivă”. De tot sunt 26, iar în lista celor arestaţi şi întemniţaţi în lagărele staliniste, unde au murit în chinuri cristice, găsim 28 de martiri, cel mai tânăr fiind Ilie al lui Ion Vladian, născut în 1923. Indiscutabil, numărul celor ce-şi dorm somnul sub brazii din pădurea Varniţei este de zeci de ori mai mare. Dar nici de 3-5 mii nu poate fi, căci întreaga coloană număra peste 3 mii de oameni. Exagerările de acest fel nu ne sunt de folos. Regretatul cercetător al trecutului, scriitorul şi publicistul Dumitru Covalciuc în repetate rânduri a criticat vehement erorile referitoare la numărul românilor masacraţi la Fântâna Albă” (BucPress, 1 aprilie 2022).
Până în prezent există „Tabelul de locuitorii morţi şi identificaţi din revoluţia din 1 aprilie 1941”, alcătuit de către Pretura plăşii Storojineţ, în anul 1943, în care sunt incluşi 24 de martiri căzuţi la Fântâna Albă. În 2015, Centrul de Cercetări Istorice şi Culturale a publicat a doua listă, cu un număr de 26 de martiri. Dacă principalele materiale referitoare la acest eveniment sângeros din primăvara anului 1941 se găsesc la Moscova şi sunt ascunse de ochii lumii după uşi ferecate cu şapte zăvoare, atunci unica posibilitate de-a afla adevărul în privinţa numărului românilor căzuţi la Varniţa rămâne efectuarea unor cercetări serioase în aşezările din Valea Siretului, locuitorii cărora au participat la marea demonstraţie antisovietică în ziua memorabilă de 1 aprilie. Acest lucru nobil poate fi dus la bun sfârşit de către cele două societăţi „Golgota”, care îşi desfăşoară activitatea lor rodnică în actuala regiune Cernăuţi, şi care au numeroşi membri şi filiale temeinice în satele şi oraşele din ţinut. Paralel, societăţile în cauză pot scoate din anonimat numele martirilor deportaţi în anul 1944 la Onega, Ladoga şi în Carelia, fiindcă informaţiile referitoare la românii din batalioanele sovietice de muncă forţată lipsesc în documentele de arhivă, păstrate în instituţiile din regiunea noastră. Publicarea listelor martirilor neamului „înseamnă nu doar reabilitarea victimelor comunismului, ci şi săvârşirea unui act de justiţie”. Fără aceste nume „trecutul nostru ar părea aşa cum şi-ar fi dorit autorităţile comuniste de atunci: „luminos, fără crime comise de potentaţii zilei, fără mii de morţi şi fără sânge nevinovat vărsat” de-a lungul celor cinci decenii de dominaţie a puterii sovietice pe meleagurile voievodale.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com