Martirii de la Fântâna Albă
Acei, care s-au salvat din ghearele morţii, vor fi hăituiţi, prinşi şi întemniţaţi de către cerberii regimului totalitar. Pe data de 1 aprilie au fost arestaţi 260 de martiri. Ei vor fi escortaţi la Hliboca. Fiind închişi în beciurile Secţiei Raionale a N.K.V.D.-ului, au trecut prin toată gama de metode de tortură şi bătăi bine cunoscute. După trei săptămâni de calvar, chinuri cristice şi interogatorii bestiale, 200 de români au fost eliberaţi, fiind deportaţi în iunie, acelaşi an. 60 de osândiţi au apucat drumul Gulagurilor staliniste, unde vor fi nimiciţi. Puterea sovietică s-a răfuit crunt cu „trădătorii patriei socialiste”. Martirii de la Fântâna Albă au împărtăşit destinul martirilor de la Lunca. Masacrul sângeros de la Varniţa rămâne pentru totdeauna în memoria neamului. „Adevărul istoric este unul şi acelaşi pentru vremuri şi popoare”. Despre evenimentele tragice de la Lunca şi Fântâna Albă s-a scris, se scrie şi se va scrie, fiindcă „cât va fi omenire, se va scrie şi istorie, care rămâne peste veacuri conştiinţa ei”.
În urma investigaţiilor întreprinse de către membrii Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi s-a descoperit că primii martiri căzuţi în Poiana Varniţei, în sângeroasa zi de 1 aprilie 1941, au fost trei tineri din satul Suceveni. Ei se aflau în capul coloanei, purtând crucile cu chipul Mântuitorului pe ele, scoase din lăcaşul sfânt al acestei localităţi din Valea Siretului, la care erau atârnate ştergare albe. Dragoş Bostan şi Vasile Sidoreac au venit pe lume în 1923, Ilie Mihailovici s-a născut în 1921. Au murit în floarea vârstei, plătind cu viaţa lor nemuritorul dor de libertate. Zbirii regimului totalitar s-au răfuit crunt cu rudele martirilor, deportându-le în stepele pustii ale Kazahstanului, unde multe dintre ele şi-au găsit mormântul. În satul Suceveni a rămas doar Tecla Mihailovici, sora românului-martir Ilie Mihailovici.
Todor Nicolaevici, în paginile ziarului „Zorile Bucovinei” din 30 martie 2017, afirmă: „Primii în valea de la Varniţa au ajuns cei din Suceveni, în frunte cu Dragoş Bostan, care ţinea crucea în mâini, Ilie Mihailovici cu steagul alb, Gheorghe Sidoreac şi Constantin Sucevan cu prapuri. Aceştia au şi fost primii împuşcaţi”.
În satul Cupca locuia, la 1942, Teodor Belmega, tatăl martirului Ioan Belmega, născut în 1910, secerat de gloanţele grănicerilor sovietici la Varniţa. Împreună cu tatăl, în localitatea natală se aflau surorile, Ileana şi Maria, şi fratele Nicolae.
În acelaşi sat Cupca trăiau, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, şi rudele martirului Arcadie al lui Teodor Plevan, născut în 1914, căzut la Fântâna Albă, în nemuritoarea zi de început de Prier. La baştină au rămas soţia, Ana Plevan, şi fraţii: Ioan şi Vasile.
Tot în localitatea Cupca îl plângeau pe martirul Mihai al lui Vasile Ţugui, născut în 1912, care îşi doarme somnul veşnic în Poiana Varniţei, surorile sale: Ana şi Maria Policarp, şi fratele Toma.
În comuna Suceveni au rămas rudele martirului Constantin al lui Vasile Sucevan, născut în 1903. În satul de baştină se aflau, la 1942, mama, Maria Scurtu, şi surorile: Ileana şi Zenovia.
Tânăra şi frumoasa româncă, Titania Lupăşteanu, născută în 1911, dorea să trăiască în libertate, să aibă o viaţă demnă, lipsită de teamă. Ea a trecut în lumea celor drepţi, ducând cu dânsa nemărginita dragoste de Ţară, pe care a purtat-o în inima ei din ziua naşterii. A rămas cu sufletul plin de durere scumpul soţ, Dumitru Lupăşteanu.
Nicolae Maruţac, în materialul „Povestea surioarelor Lupăşteanu”, apărut în Almanahul cultural-literar „Ţara Fagilor” din 2005, scrie: „În zorii zilei de 15 noiembrie 1940, Titiana, soţia lui Dumitru Lupăşteanu, zis Trăşel, se afla în grupul de circa o sută de persoane, pornit să treacă în România, pe la Fântâna Albă. Trăşel era în avangardă, cerceta, împreună cu alţi bărbaţi, terenul, iar ea, Titiana, venea din urmă cu o fetiţă, Ecaterina, de mână, şi cu alta, Zinovia, în traista ce-o avea pe umeri”.
Autorul susţine în continuare că aproape de graniţă grupul a fost descoperit şi grănicerii sovietici au deschis asupra lui foc. „Se trăgea din ambele părţi. Unii s-au văzut dincolo, alţii erau la vreo câţiva metri de graniţă, iar Titiana a întors la un moment dat capul, să vadă dacă Trăşel nu se afla prin preajmă, ca să i-o dea pe Zinovia, ca mai repede să treacă hotarul. Dar, deodată, un şuier prelung de gloanţe a năucit-o. A mai răsunat o împuşcătură şi femeia a simţit o fierbinţeală străbătându-i din spate în piept. Apoi i s-a întunecat în faţa ochilor. Picioarele n-o mai ascultau. Ochii încercau să-l descopere într-un pâlc de oameni buimăciţi pe Trăşel al ei, dar o pânză deasă îi întuneca văzul. A căzut ca un snop de secară, fără să scoată un suspin, fără să spună o vorbă”.
Gheorghe al lui Teodor Lazurca s-a născut în 1889, în istorica localitate Petriceni. A căzut la Varniţa, în îndoliata zi de 1 aprilie 1941. Au rămas pe aceste meleaguri mioritice, binecuvântate, să-i ducă memoria scumpa lui mamă, Paraschiva, îndurerata soţie, Veronica, şi 5 copii: Ilie, Silvestru. Vasile, Ioan, Victor.
Tot la Fântâna Albă a căzut şi Cozma Rotariu, care a văzut lumina zilei în 1914. În acea zi neuitată de primăvară, el era alături de iubitorii de Ţară şi libertate. Au rămas să-l plângă scumpii săi părinţi, Vasile şi Elisabeta, draga lui soţie, Elena, şi fiul Mircea.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com