Făurar plin de durere
Ţăranul Ion al lui Gheorghe Timiş, născut la 1912, în satul Cupca din Bucovina, pe data de 1 aprilie 1941, a participat la evenimentul sângeros de la Varniţa. A doua zi este arestat de reprezentanţii autorităţilor staliniste „pentru trădarea patriei”. Când au început operaţiunile militare între România şi fosta Uniune Sovietică, românul va fi transferat în regiunea Sverdlovsk, unde se stinge din viaţă pe data de 13 iunie 1942. Familia sa, conform hotărârii din iunie 1941 a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., va fi deportată în stepele pustii ale Kazahstanului. În ziua de 4 februarie 1942, în blestemata regiune Aktiubinsk, a trecut în lumea îngerilor fiica Elena, care a văzut lumina zilei în 1940. Peste două luni, la 4 aprilie, închide ochii pentru totdeauna scumpa soţie, Margalina Timiş, născută în 1912. Fiul Petru, care avea doar patru anişori, văzând că mămica nu mai dă semne de viaţă şi rămâne singur în această străinătate plină de durere, a cuprins cu mânuţele lui gâtul mamei aşa de tare, încât nimeni dintre cei prezenţi n-a cutezat să-i descleşteze mâinile. Plângeau toţi deportaţii. Trei zile a rezistat sărmana-i inimă. Pe data de 7 aprilie 1942, copilul a murit la sânul mamei sale neînsufleţite.
Tot în ziua de 4 februarie, în blestematul lagăr din regiunea Sverdlovsk, s-a înălţat la ceruri Meletie al lui Vasile Ciuprun, născut la 1880, în satul Tereblecea din mândra Bucovină. El a fost arestat de copoii regimului totalitar pe data de 16 ianuarie 1941 „pentru nedenunţare”. Chinurile au durat 12 luni. În aceeaşi zi de 16 ianuarie, tot „pentru nedenunţare”, vor fi încătuşate mâinile soţiei sale, Natalia Ciuprun, născută la 1884. Biata femeie, neştiuroare de carte, nu înţelegea ce înseamnă „nedenunţare referitoare la săvârşirea trădării”. Staliniştii i-au explicat că ea, împreună cu soţul, aveau intenţii să părăsească ţinutul „eliberat” şi, conform legislaţiei sovietice, unul dintre ei trebuia să aducă la cunoştinţa organelor bolşevice de resort acest fapt. Românca, crescută şi educată în alt mediu de valori ale vieţii, nu ştia că la temelia societăţii sovietice stăteau denunţurile. Supusă cumplitelor metode de tortură comunistă, a părăsit această lune la 18 octombrie 1941, tot în lagărul de muncă corecţională din Sverdlovsk. Fiul lor, Teodor, născut la 1925, va fi deportat în Sberia.
Pe data de 4 februarie, Mihai al lui Ion Mosorică, născut la 1924, în satul Mahala din actualul raion Cernăuţi, este condamnat de către Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., la 8 ani de detenţie „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”. A fost arestat de grănicerii sovietici în ziua de 8 februarie 1941. Tot în acea zi istorică de 8 februarie, în mâinile staliniştilor intră şi fratele său, Constantin Mosorică, care a văzut pentru prima dată lumina soarelui la 1920, în acelaşi sat-martir Mahala. Fratele Constantin va fi condamnat la 10 ani de detenţie şi moare, pe data de 2 iunie 1943, în lagărul bolşevic din Sverdlovsk. Părinţii, Ion şi Domnica Mosorică, împreună cu fiica lor, Margarita, apucă drumul Siberiei, fiindcă „erau rude cu trădătorii patriei”, care au participat la evenimentul sângeros de la Lunca, din iarna lui 1941. Scump au plătit mahalenii sfântul dor de libertate.
În aceeaşi zi de iarnă cu ger cumplit de crăpau lemnele, autorităţile sovietice îl condamnă la 5 ani de lagăr pe Constantin al lui Ianache Ursu, care a venit pe lume în localitatea Ungureni din judeţul Tecuci al României, la 1913. În perioada interbelică şi-a îndeplinit datoria faţă de Patrie în cadrul diverselor unităţi militare, dislocate în oraşul Cernăuţi. Fostul ofiţer al Armatei Române este acuzat de „trecerea ilegală a frontierei de stat”. Aceeaşi formulă de acuzare a fost folosită şi în privinţa ţăranului Dumitru al lui Nicolae Apreutesei din satul Beceşti, Ţinutul Herţei, născut la 1892. Pe data de 10 martie 1941, ţăranul revenea acasă de la muncă din interiorul României şi nimereşte în mâinile grănicerilor stalinişti. Va fi transferat în regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, unde trece în lumea celor drepţi în ziua de 5 februarie 1942. Alt herţean, Gheorghe al lui Vasile Bilea, care a văzut lumina zilei la 1905, în pitoreasca localitate Pasat de lângă codrii seculari ai Cosminului, este arestat pe data de 7 mai 1941 „pentru complicitate la trecerea ilegală a frontierei”. Împotriva lui, anchetatorii penali au folosit întregul arsenal de tortură, pus la dispoziţia lor de către sistemul bolşevic. A purtat lanţurile anchetelor staliniste până la 6 februarie 1942, când a părăsit această lume plină de suferinţe, pornind spre locul de veci al martirilor. Tot pe data de 6 februarie a trecut în împărăţia cerului şi voloceanul Gheorghe al lui Tănase Penteleiciuc, născut la 1907, ţăran, cu studii primare, încătuşat de zbirii regimului totalitar în ziua de 22 mai 1941 „pentru trădarea patriei”. În fioroasa închisoare din Sverdlovsk s-a oprit inima mândrului fiu al Bucovinei.
Pe data de 9 decembrie 1940, când nemuritoarea iarnă a acoperit cu o plapumă albă pământul chinuit de atâta durere al Ţării Fagilor, doi români din „vechiul Carapciu” au hotărât să treacă în Patria strămoşilor lor. Primul era născut la 1894, al doilea în 1896. Ambii aveau studii primare. Unul devenise muncitor, celălalt se ocupa cu prelucrarea pământului. Vrednicii bărbaţi ai plaiurilor bucovinene, urmaşii legendarului Ştefan, nu mai doreau să suporte fărădelegile „eliberatorilor”, pripăşiţi cu duiumul pe meleagurile voievodale, blagoslovite de Domnul. Pornesc spre frontiera instalată de veneticii Răsăritului, fiind mânaţi de realitatea crudă a evenimentelor sângeroase, desfăşurate în ţinutul mioritic. Vor fi arestaţi, supuşi bătăilor cumplite, încărcaţi în vagoanele staliniste pentru transportarea deţinuţilor politici şi duşi în interiorul fostului imperiu bolşevic. Au ajuns în regiunea Sverdlovsk, unde tortura va continua. Teodor al lui Ion Ioneţ a închis ochii pentru totdeauna în ziua de 6 februarie 1942, iar Florea al lui Ion Ioneţ a trecut la cele veşnice pe data de 25 octombrie, acelaşi an plin de lacrimi şi durere. Când martirii se aflau în pământul străin al Federaţiei Ruse, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., în ziua de 14 noiembrie 1942, îi condamnă pe aceşti bucovineni la câte 3 ani de detenţie fiecare. Chiar morţii constituiau pentru nemărginitul imperiu al răului o mare primejdie.
Pe data de 7 mai 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. adoptă hotărârea, conform căreia ţăranul Nicolae al lui Gheorghe Domnean, născut la 1880, în satul-martir Mahala din Bucovina, poseda studii medii incomplete, trebuia să fie deportat, fiindcă „era rudă cu un trădător al patriei”. Împreună cu el, au apucat calea Nordului soţia, Domnica a lui Gheorghe Domnean, născută la 1885, şi copiii: Anghelina, născută la 1920; Petru, născut la 1922. Toţi au murit în Republica Komi a Federaţiei Ruse. Pe data de 7 februarie 1942, a trecut în lumea celor drepţi capul familiei, Nicolae Domnean. Peste cinci zile, la 12 februarie, s-a înălţat la ceruri scumpa lui soţie, Domnica. Fiul Petru a trecut la cele veşnice în 1943, iar fiica Anghelina a rezistat în pustiul îngheţului veşnic până în anul 1946. „Zvârliţi demult sub greii bulgări reci,/ şi unde-i groapa lor, deasupra-i să te-apleci?”, după cum va spune cu durere poetul Vasile Leviţchi.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com