Cireşar cuprins în doliu
În ţinuturile de gheaţă ale Nordului îndepărtat a fost dus Petru al lui Nicolae Hoinic, apărut în această lume la 1897, în satul Banila-pe-Siret, o frumoasă localitate din Bucovina istorică. Fiind inclus de către autorităţile staliniste în categoria „elementelor care prezintă un pericol social” pentru nemărginita Uniune Sovietică, românul este arestat în ziua de 13 iunie 1941. La 2 iunie 1942, când în Republica Komi a suflat „vântul cald de vară”, bucovineanul şi-a îndreptat pentru ultima oară gândul său „către tine, dulce ţară”, dorind „să te mai văd” şi „să-ţi sărut câmpiile”, „să-ţi văd codrii răpitori”, închizând ochii pentru totdeauna. A murit cu „suspinul surorilor”, sperând că „într-o sfântă zi cu soare, într-o zi de sărbătoare”, mândra lui Bucovină va fi acoperită de „cerul luminat” şi al ei „braţ din lanţ scăpat”. Cu acest sacru dor, martirul a păşit pe calea veşniciei. După cinci luni, când ţăranul se afla „în singurătatea pământului nordic”, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., pe data de 21 noiembrie, îl condamnă la 10 ani de lagăr. Soţia, Natalia, născută în 1900, cu copiii: Petru, născut în 1934; Silvia, născută în 1936; Radu, născut în 1937, apucă drumul suferinţelor spre stepele kazahe.
În ziua următoare, 3 iunie, aflată în locul exilului din Kazahstan, „într-un tărâm de păsări fulgerate”, tânăra Natalia a lui Gheorghe Cnapic din Tărăşeni, fostul raion Hliboca, născută la 1918, este arestată de către autorităţile comuniste şi condamnată la 8 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru agitaţie antisovietică”. Şi a pornit românca spre împărăţia infernului „cu hronicul în spate”, unde sunt „nopţile în ţinte vechi bătute”.
La 7 iunie, în lagărul bolşevic din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, în „ţinuturile încă necunoscute”, se stinge din viaţă Vasile al lui Teodor Albota, care a văzut pentru prima dată lumina soarelui în localitatea Nepolocăuţi din Bucovina, în 1880. Este ferecat în lanţuri pe data de 17 iulie 1940, fiind acuzat de „activitate trădătoare”. Au început atunci „să plângă doinele bătrâne”, care veghează „cenuşa marilor noştri morţi”.
Nicolae al lui Constantin Drogan s-a născut în frumoasa Basarabie, provincie „cu un sacru nume”. A întâmpinat primul răsărit de soare la 1914, într-un mândru sat din judeţul Orhei. Îşi îndeplinea datoria faţă de Patria dragă, „preamărind zilele ei”, când a nimerit în mâinile grănicerilor sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. În toamna sângerândă a lui 1940, pe data de 28 noiembrie, este încătuşat soldatul Armatei Române, care se întorcea acasă. N-a avut norocul să ajungă la baştină. Interogatoriile feroce au durat 18 luni. În ziua de 9 iunie 1942, românul va primi 5 ani de temniţă „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. În drum spre blestematele lagăre staliniste, tânărul se ruga ca Ţara strămoşilor săi, dacă „n-om veni prin vorba prea săracă”, „tu află despre noi”, fiindcă „te iubim”.
În aprilie 1941, Iordache al lui Mihai Timcu, născut la 1901, în istoricul oraş „de lângă apa Prutului”, a hotărât să treacă în Patria strămoşilor, unde „clopotele-n fapt de seară bat cu jale peste Ţară”. Este reţinut de către grănicerii sovietici. Autorităţile staliniste ale regimului totalitar bolşevic îl duc la capătul lumii, în regiunea Omsk a Federaţiei Ruse. Acolo „doar umbra spinului e reazem” românului. În dimineaţa zilei de 9 iunie 1942, în zori cu rouă, bucovineanul a părăsit pentru totdeauna fioroasele celule comuniste, pornind spre zările albastre ale Universului. „Cu neamul către stele, zburând cu-atâta jale”. Şi cu „măsura dorului de casă”.
Peste două zile, la 11 iunie, în lagărul comunist de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, se stingea din viaţă Ion al lui Gheorghe Vasilaş. Acest tânăr de 18 ani a văzut primul răsărit de soare în 1923, în frumoasa localitate Tereblecea din fostul judeţ Rădăuţi al României. Pe data de 11 mai 1941, va fi arestat de către grănicerii stalinişti din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., fiind acuzat de faptul că „a trecut ilegal frontiera de stat”. Apucă drumul Siberiei, cu „suspinul codrilor Cosminului şi cu chipul sfânt al Patriei străbune”.
Pe data de 7 mai 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. adoptă hotărârea, conform căreia 10 persoane din satul-martir Mahala porneesc pe calea suferinţelor spre Nordul îndepărtat al fostei Uniuni Sovietice, fiindcă „erau rude cu un trădător al patriei socialiste”. În acea zi de primăvară sângerândă apucă drumul chinurilor cristice Xenia a lui Nicolae Isac, născută la 1887; Aniţa a lui Mihai Isac, născută la 1920; Valeria a lui Tănase Isac, născută la 1925; Vasile al lui Petru Isac, născut în 1928; Victor al lui Ilie Isac, născut în 1940; Gheorghe al lui Simion Isac, născut în 1939; Domnica a lui Simion Isac, născută la 1927; Maria a lui Manole Isac, născută la 1903; Mihai al lui Simion Isac, născut în 1928; Eufrosina a lui Vasile Isac, născută la 1902. În pământul îngheţului veşnic al Republicii Komi a coborât, la 12 iunie 1942, ţăranca Xenia a lui Nicolae Isac. Când mahalenii şi-au luat rămas bun de la vatra strămoşească, „plângea o lume-ntreagă”. Martirii au pornit la drum cu „scumpa icoană în inimi purtată”, cu „lacrima neamului, răstignit pe crucea învierii”.
Gheorghe al lui Ion Ioşupală, născut la 1903, în localitatea Poieni din Bucovina, era cioban. Avea grijă de mândrele mioare, care păşteau în văile cu doine ale satului de la poale de pădure. În frumoasele nopţi senine, când cupola Universului devenea împodobită cu miile de făclii nemuritoare, privea în înaltul cerului fără margini, căutând steaua destinului său zbuciumat. În sufletul românului se strecura melodia plină de farmec a nopţilor de vară. Pădurea din apropiere, îmbrăcată în mantia sa verde, scotea din ascunzişuri vocea tuturor vieţuitoarelor sale, iar râuleţul Molniţa plângea cu apa lui plină de dor. Bucovineanul ştia că a primit de la naştere „un mândru şes şi-un codru verde, un vânt şăgalnic ce se pierde, şi-un cânt al baştinei străbune”. Nu ştia carte, dar cunoştea semnele naturii, fiindcă se afla în mijlocul ei întregul an. Se simţea fericit că a apărut în această frumoasă lume. Însă au venit pe meleagurile bucovinene alte neamuri. Cu ura cuibărită în inimi, l-au prins pe bietul cioban şi l-au aruncat în subsoluri întunecoase şi pline de groază, fiindcă nu era pe placul noilor veniţi melodiile pline de jale, pe care tânărul le îngâna în noapte, cu fluierul său. Au rămas mândrele mioare fără stăpân. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., pe data de 13 iunie 1942, după 24 de luni de interogatorii şi chinuri, îl condamnă la 3 ani de lagăr „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. Apucă drumul Gulagului bolşevic, iar în satul său de lângă pădure, în fiecare vară plângea înserarea, fiindcă „ştearsă-i urma stânelor din a trecutului zestre”.
Cu tot neamul răstignit pe cruce, a ieşit Ion al lui Grigore Opaiţ, în nemuritoarea zi de 1 aprilie 1941, la marea demonstraţie antisovietică. Ţăranul a văzut pentru prima dată lumina soarelui la 1898, în satul-martir Carapciu, localitate plină de legende şi de dragoste pentru Neam şi Ţară. N-a dorit să trăiască încătuşat „sub călcâi de zbiri”. Şi când a răsărit soarele acelei dimineţi istorice, în inima românului s-a înălţat „cântec sfânt de tinereţe”. S-a pornit spre Patria strămoşilor săi, dar n-a avut norocul să treacă hotarul stalinist. Îl arestează grănicerii sovietici şi-l duc în Uralul îndepărtat, pentru nimicire. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., tot pe data de 13 iunie 1942, îl condamnă şi pe acest bucovinean la 5 ani de detenţie. Sărmana lui inimă, plină de durere, a rezistat încă patru zile. A încetat să bată la 17 iunie, în blestematul lagăr de muncă corecţională din Sverdlovsk. „Gândul libertăţii frate-i cu cerşitul”.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com