În decursul ultimelor două zile nava-amiral a Pazei Maritime a Ucrainei „Grigori Kuropiatnikov” şi nava Pazei de ţărm a SUA „Hamilton” au participat la aplicaţii comune în largul mării. Toate elementele testelor, efectuate de marinarii ucraineni şi americani, au fost urmărite de pe navele Federaţiei Ruse. Potrivit Centrului de presă al Serviciului de stat de frontieră al Ucrainei, echipajele şi-au perfecţionat deprinderile de acţiuni tactice coordonate privind oprirea provocărilor în spaţiul maritim şi respingerea atacului aerian. Aceste exerciţii corespund standardelor NATO.
Navele ruse nu numai că au urmărit desfăşurarea aplicaţiilor, ci au creat complicaţii pentru manevre.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com