Arabii vor să fie ei primii care construiesc un oraş pe Marte. Şi spun că nu le trebuie mai mult de un secol. Asta dacă nu cumva le-o ia înainte şeful SpaceX, Elon Musk.
Potrivit Digi World, 2117 va fi anul în care Emiratele Arabe Unite vor termina primul oraş pe Marte. Cel puţin asta susţin oficialii arabi.
Dacă lucrurile merg conform planului, în următorii 10 ani deja primii oameni vor ajunge acolo.
Proiectul anunţat de premierul statului arab va cerceta şi cum pot oamenii să îşi facă mâncare şi să creeze energie pe Planeta Roşie.
Doar patru agenţii spaţiale au reuşit până acum să ajungă pe Marte – americană, rusă, europeană şi indiană.