În anul care s-a călătorit, eminentul poet de la Chişinău, Arcadie Suceveanu, originar din Sucevenii Bucovinei, a scos de sub tipar un nou volum de poezii „Terasa galbenă”. După cum scriu reţelele de socializare, noua carte a lui Arcadie Suceveanu poate fi considerată și un testament lăsat celor care se vor pricepe să se bucure de el. Poetul își investește experiența de viață, virtuozitatea scrisului în acest volum, iar cititorul le așteaptă și pe următoarele, pentru că e copleșitoare verva versurilor sale și asumarea celor trăite.
Pe ultima copertă a cărții mai citim referințe critice de Ion Pop, Nichita Danilov, Mircea V. Ciobanu, Alexandru Burlacu. „Cernăuțiul cu amprenta sa habsburgică, locul de întâlnire al marilor spirite, și-a pus puternic amprenta asupra creației sale” (Nichita Danilov). „Nu știu dacă aici în Basarabia mai avem vreun poet care să pună atâta preț pe armonizarea imaginilor și a sonorităților, pe elegantele linii de forță care trebuie să susțină edificiul discursului poetic” (Mircea V. Ciobanu).
Vom remarca că la finele lunii noiembrie, în Cernăuţiul tinereţii sale studenţeşti, Arcadie Suceveanu şi-a lansat volumul-antologie „Opera poetică”, apărută de sub auspiciile Editurii „Druk Art” din Cernăuţi, de asemenea în 2022. În el au fost incluse o parte din poeziile din volumul „Terasa galbenă”. Vom retipări una din ele, care ne duce cu gândul în satul de baştină a poetului, la Suceveni.
***
Cu uimirea copilului ce crede
în apă şi foc,
iau cerul în palme,
înşurubez stelele fixe la loc,
stau de vorbă cu cele trei absenţe –
le spun
că le mai văd uneori înflorind
într-un măr, într-un prun,
ori scot şoarecele viu prins în cursă
şi deplângem, în doi, vremea scursă
Din trunchiul mărului
mama îmi aruncă-n afară mici cercuri:
luni, marţi, joi, sâmbătă,
vineri, duminică, miercuri,
şi pe care, dintr-un brăduţ –
cu-cu, cu-cu, cu-cu –
mi le numără cucul bucovinesc
prin vocea lui Leşe
Duminică înlăcrimată. Pe masă –
pâine, cenuşă, cireşe
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.liberti.com