Armistiţiul de Anul Nou a început în estul Ucrainei

armija_ukrajina_donbas_luganske_53188473_epa

Un armistiţiu valabil în perioada Anului Nou a început în zona de conflict din estul Ucrainei la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă.

Armistiţiul a început la ora 00:01 şi va rămâne în vigoare până după Crăciun, 7 ianuarie, potrivit Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Acesta este ultimul dintr-o serii de armistiţii încheiate între cele două părţi. De obicei, ostilităţile reizbucnesc din nou în câteva ore.

Peste 10.000 de persoane, printre care şi 2.700 de civili, au fost ucise în luptele dintre separatiştii şi armata guvernamentală în estul ţării din 2014, potrivit unei estimări a ONU.

Germania şi Franţa au salutat acordul de încetare a focului. Sărbătorile ar trebui „să fie pentru ambele părţi o oportunitate de a se concentra asupra nevoilor populaţiei civile”, se menţionează într-un comunicat comun al cancelarului german Angela Merkel şi al preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Angela Merkel a avut o convorbire telefonică cu preşedintele rus Vladimir Putin vineri seară. Cei doi lideri au discutat despre războiul din Siria şi conflictul din estul Ucrainei.

Ea a cerut eliberarea marinarilor ucraineni luaţi prizonieri luna trecută. Situaţia în regiune s-a calmat între timp, dar 24 de membri ai Forţelor navele ucrainene continuă să se afle în detenţie în Rusia, unde ar putea fi condamnaţi la pedepse de până la şase ani de închisoare.

Добавить комментарий